Modul cum şi-a dobândit interlopul criminal Sandu Anghel pseudonimul „artistic” “Bercea Mondial” este în ton deplin cu activităţile sale de încumetrire la cel mai înalt nivel al statului, dar şi de dobândire a averii ilicite imediat după 1989, fără a fi deranjat vreodată de autorităţile fiscale. Mai întâi, şeful clanului infracţional care a terorizat de peste 15 ani zona Olteniei şi a scăpat miraculos de 127 de dosare penale şi-a lipit identitatea de Florian Bercea, care în perioada 1991-1992 a fost ministrul Bugetului, Veniturilor Statului și Controlului Financiar.
Bercea ministrul
Bercea autenticul a fost în 1990-1991 secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, apoi a rămas membru în Guvernul României până în 1992, ca ministru al Bugetului, Veniturilor Statului și Controlului Financiar. După aceea a fost scos din schemă şi, ca să i se piardă urma, a fost trimis, între anii 1994-1996, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud.
Florian Bercea i-a năşit lui Sandu Anghel unul dintre copii şi astfel a ajuns ţiganul din Drăgăneşti-Olt să poarte faimosul pseudonim, scrie cotidianul PUTEREA.
Mondial
În 1992, când viitorul „dragă Stolo” din 2004 se pregătea să plece la Banca Mondială, Sandu „Bercea” l-a convins să îi boteze şi el un copil, astfel că interlopul şi-a însuşit şi calitatea de „Mondial”. Numele „Stolojan” ar fi fost prea greu de pronunţat pentru un analfabet (Bercea nu ştie să scrie şi să citească, dar are permis auto) şi nici nu avea vreo conotaţie interlopă.
„Starul” Bercea Mondial a ştiut, aşadar, să se lipească de persoane aflate la cel mai înalt nivel în stat, în special din zona Finanţelor, încă din primii ani de după 1989.
Theodor Stolojan lucrase şi în perioada comunistă în Ministerul Finanţelor, la Departamentul Venituri de Stat, devenind, până în aprilie 1990, ministrul adjunct al Finanţelor. Apoi, propulsat ministru plin al Finanţelor până în 1991, a ajuns Prim-ministru din partea FSN, calitate pe care a deţinut-o până în noiembrie 1992. După aceea a plecat la Banca Mondială, unde a lucrat timp de 7 ani, ca economist.
Judecător
Cum însă ilegalităţile comise de Bercea Mondial începeau să fie relatate de presă, interlopul s-a făcut cumătru şi cu capi ai Justiţiei: Maria Huza, fosta preşedintă a Tribunalului Bucureşti, l-a botezat pe – cum altfel! – “Judecător”, un alt copil al interlopului Bercea Mondial. La petrecere a venit şi celebra judecătoare Lidia Bărbulescu, colegă şi prietenă apropiată cu Huza, alături de care a lucrat la Tribunalul Olt, relatează Evenimentul Zilei.
Apoi, tot împreună, cele două magistrate au fost transferate la Bucureşti, una la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cealaltă şefă la Tribunalul Capitalei. Pentru o perioadă, au fost colege şi în Consiliul Superior al Magistraturii, Huza pensionându-se după începerea anchetei DNA împotriva sa.
Televizor
Iar cum mass-media este considerată a patra putere în stat, Bercea Mondial a vrut să-şi asigure intrare la… televizor, anticipând scandalurile mediatice pe care le va stârni o condamnare a sa.
Astfel, el a dorit – şi reuşit – ca fostul procuror-şef Gheorghe Brenciu să devină cumătrul clanului Bercea prim botezarea lui Televizor, fiul lui Mondialu’. Brenciu a ocupat funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, apoi a fost avansat procuror-inspector la Parchetul Curţii de Apel Craiova.
Băsică
Nu se ştie exact momentul când Florin Anghel, fiul lui Bercea, a devenit „Băsică”; cel mai probabil aceasta s-a întâmplat în anul 2010, când Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, i-a botezat o nepoată lui Bercea senior.
Şeful statului a declarat public că a aflat din presă despre încuscrirea lui Mircea cu Bercea, şi abia după ce evenimentul avusese loc, dar dacă ar fi ştiut dinainte şi-ar fi sfătuit fratele „să nu intre într-un asemenea anturaj”.
Cert este că fiul interlopului a încercat să procedeze la fel ca tatăl, însuşindu-şi un nume reprezentativ. Numai că a pariat pe o carte necâştigătoare: asocierea cu numele primului om din statul român s-a dovedit cu ghinion.
“Băsică” ispăşeşte acum 5 ani şi 3 luni de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor, iar Bercea Mondial – 8 ani şi 9 luni, pentru tentativă de omor. Sentinţa definitivă în cazul ambilor a fost pronunţată în 16 mai a.c., de magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cei doi primiseră pedepse şi mai mari la Curtea de Apel Craiova: Bercea senior 10 ani iar Bercea junior, 8 ani. Instanţa supremă le-a redus însă. Soției lui Sandu Anghel i-a respins recursul, aceasta rămânând cu 1 an de închisoare cu executare.
Aşa se explică întreg scandalul stârnit cu ajutorul avocatului Pavel Abraham, fost şef al Poliţiei Române în 1997, pe vremea când gruparea criminală Bercea prindea cheag. Iar acum cei doi condamnaţi nu mai au ce pierde: orice pedeapsă ar primi va fi mult mai mică decât cea pentru tentativă de omor, respectiv de complicitate la această infracţiune, şi se va contopi cu cele pe care deja le ispăşesc Bercea senior şi Bercea junior.
Magda SEVERIN