În România sunt înregistrate anual, în medie, 65 de accidente la trecerile la nivel cu calea ferată, în care 20 de oameni mor şi alți 30 sunt accidentați. Singura cauză: nerespectarea regulilor de circulație rutieră. O echipă de tineri fotografi, împreună cu îndrumătorii lor de la Centrul de Cercetare în Domeniul Vizualului din cadrul Colegiului Naţional „Ion Neculce” – Bucureşti, vernisează mâine la ora 18.00, la sediul Ministerului Transporturilor, expoziţia “Călătorie spulberată”.
CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra acestui fenomen şi îi avertizează pe toți conducatorii auto să respecte avertizările/regulile de traversare a trecerilor la nivel cu calea ferată și să acorde importanța și atenția cuvenită acestora.
Cel mai recent accident de acest fel s-a produs vineri, 19 septembrie, lângă Bacău, când un TIR a intrat într-un tren. Atât şoferul, cât şi mecanicul locomotivei au murit.
“CFR Călători a pierdut un om dedicat meseriei de mecanic de locomotivă. Conducerea companiei, colegii de breaslă și cei de la Sucursala de Transport Feroviar de Călători Galați, unde își desfăsura activitatea, sunt alături de familia îndoliată în această grea pierdere și îi vor acorda tot sprijinul de care are nevoie în perioada următoare. În semn de apreciere față de întreaga activitate a colegului nostru, în cadrul vernisajului expoziţiei de fotografie “Călătorie spulberată” se va păstra un moment de reculegere”, se arată în comunicatul remis redacţiei.
Expoziţia de fotografie este realizată şi în semn de solidaritate cu familiile victimelor tragediei aviatice ale zborului malaezian MH17.
La vernisaj sunt invitaţi ambasadorii statelor care au avut pasageri în zborul MH17, persoane reprezentative din conducerea statului român, oameni politici şi de cultură.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU