Calculator online pentru Timbrul de mediu

Odată cu intrarea în vigoare a noii taxe auto, denumită acum „Timbru de mediu”, Administrația Fondului pentru Mediu și ANAF au afişat vineri, 15 martie, pe paginile proprii de internet, calculatorul oficial cu ajutorul căruia orice român poate vedea cât are de plătit la fisc pentru maşină.

Se selectează tipul de vehicul şi se introduc în calculator – poate fi accesat AICI – următoarele date: capacitatea cilindrică (în centimetri cubi), norma de poluare, vechimea autovehicului, emisia de dioxid de carbon (în grame de CO2/km) și tipul de autovehicul iar utilizatorul primeşte instant suma exactă cu care este taxat.

Timbrul de mediu este mai scump, faţă de vechea taxă, în cazul mașinilor Euro 3 și Euro 4 și mai ieftin în cazul mașinilor non-Euro, Euro 1 și Euro 2.

Valoarea lui scade simultan cu vechimea maşinii, astfel că, la două maşini care poluează capacitate cilindrică, avantajos va fi proprietarul celei mai vechi, deşi ambele poluează la fel. Argumentul Rovanei Plumb, ministrul Mediului, este că „rablele” vor avea viaţă mai scurtă – asta însemnând, totuşi, câţiva ani buni.

 Puteţi vizualiza AICI OUG nr. 9/19.02.2013 privind Timbrul de mediu.

AICI sunt Normele metodologice de aplicare a OUG 9, aprobate prin HG nr. 88/13.03.2013.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.