Camioanele de peste 7,5 tone au fost interzise, de duminică, pe podul Giurgiu-Ruse, după ce bucăţi din carosabil s-au desprins şi s-au prăbuşit peste calea ferată de dedesupt, iar groapa rămasă, de 1 m diametru şi 80 cm adâncime, s-ar putea mări dacă se va mai permite traficul vehiculelor grele. Porţiunea deteriorată se află în partea bulgară, iar autorităţile din ţara vecină au impus restricţie de tonaj, solicitând şi părţii române să facă la fel. În aceste condiţii, camioanele trebuie să opteze fie pentru feribot, fie pentru frontiera terestră din Dobrogea.
Potrivit presei bulgare, este afectat nu numai carosabilul, ci şi placa de beton a podului. Agenţia Rutieră de la Sofia informează că restricţia va fi ridicată numai după repararea carosabilului. Abia luni o echipă de experţi va veni să evalueze situaţia.
Pe de altă parte, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că, la solicitarea autorităţilor bulgare, a instituit la rândul său restricţia de tonaj de peste 7,5%, în urma constatării degradării structurii fundaţiei de fier-beton a podului şi a covorului asfaltic pe sectorul Republicii Bulgaria.
Poliţia Rutieră a restricţionat traficul greu pe DN5 Bucureşti – Giurgiu, recomandând folosirea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche (jud. Constanţa).
Rute ocolitoare:
– pentru PTF Vama Veche (jud. Constanţa): Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, A4-varianta de ocolire Constanţa, DN39 Agigea – Vama Veche;
– pentru PTF Negru Vodă (jud. Constanţa): Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, A4-varianta de ocolire Constanţa, DN39, DN38 Agigea – Negru Vodă.
Amintim că circulaţia rutieră pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 (km 8+988 metri), se desfăşoară restricţionat pe ambele sensuri, utilizându-se doar benzile centrale pe toată lungimea podului, până la 30 aprilie. Totodată, se menţine restricţia de viteză de 50 km/h.
Pentru a nu se forma coloane de autotrenuri la intrarea pe podul Agigea, Serviciul Rutier Constanţa recomandă următoarele rute:
• Dinspre A4 Ovidiu – Agigea (varianta de ocolire Constanţa) către Mangalia sau Negru Vodă: A4 Ovidiu – nod rutier cu A2, A2 nod rutier cu A4 – nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar. Din Topraisar se poate merge către Negru Vodă pe DN38 sau către Mangalia pe ruta DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia;
• Dinspre Cernavodă către Mangalia sau Negru Vodă: A2 Cernavodă – nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar. Din Topraisar se poate merge către Negru Vodă pe DN38 sau către Mangalia pe ruta DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia.
Totodată, pentru a nu se aglomera punctele de trecere a frontierei Vama Veche şi Negru Vodă (judeţul Constanţa), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române recomandă folosirea punctelor de trecere Zimnicea, Turnu Măgurele, Calafat şi Bechet.
Traficul zilnic pe podul Giurgiu-Ruse este, în medie, de circa 4.000 de vehicule, dintre care jumătate autocamioane.
În afară de acest pod, construit în 1954, alt pod peste Dunăre nu există, cel aflat în construcţie între Vidin şi Calafat urmând să fie dat în folosinţă în 9 mai, de Ziua Europei. Aceasta însă numai dacă va fi gata până atunci, pentru că inaugurarea a mai fost amânată de câteva ori, iar Guvernul Borisov a căzut, în 20 februarie, în urma protestelor de stradă.
Magda SEVERIN