Alianţa România Dreaptă (ARD) şi-a lansat, luni, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, cei 452 de candidaţi la alegerile parlamentare, în prezenţa a circa 800 de activişti ai PDL, PNR, Forţei Civice şi PNTCD. Maestrul de ceremonii a fost Traian Ungureanu, la fel ca la mitingurile pro Băsescu din vară. Europarlamentarul PDL i-a invitat pe rând pe scenă pe cei 4 lideri ai ARD, prezentându-l pe Vasile Blaga drept “liderul hotărârii”, pe Mihai-Răzvan Ungureanu ca “liderul deschiderii”, pe Mihail Neamţu ca “liderul elanului” şi pe Aurelian Pavelescu – “liderul tradiţiei”. “Uitaţi-vă la fauna de pe listele lor, noi suntem altfel”, a spus Vasile Blaga audienţei. El a declarat jurnaliştilor că ARD a ales Opera Română pentru că nu a dorit o “manifestare faraonică” aşa cum au avut-o cei de la USL pe Arena Naţională. Cheltuielile cu închirierea sălii şi materialele promoţionale ale ARD s-au cifrat la 20.000 de euro.
“Ponta aplică ce l-a învăţat Năstase: pixul lui Mischie. Dă banii cum i-a dat Năstase. (…) Suntem altfel decât ei, uitaţi-vă la fauna de pe listele lor electorale. (…) Şi noi am făcut greşeli, dar niciodată nu am pus în pericol statul de drept şi viitorul copiilor noştri”, a rostit preşedintele PDL la microfon.
Vasile Blaga a susţinut că, de şase luni, Ponta minte în fiecare zi legat de situaţia economică. “Zi de zi ne-au îndepărtat de Europa. Inima noastră, cea de pe siglă, bate ca inima Europei. Asta e diferenţa între noi şi ei”, a adăugat el.
Preşedintele PDL a mai spus că useliştii şi-au pus pe liste “socri, neveste şi copii”, dovadă clară a nepotismului care se practică la adversarii săi politici.
El a amintit despre incompatibilitatea lui Mircea Diaconu şi de votul din Senat în favoarea acestuia, care demonstrează atitudinea USL faţă de Justiţie.
“În cel mai bun caz, după guvernarea Ponta va rămâne doar dâra de fum din spatele maşinii lui de curse, în spatele căreia e copilotul liberal adormit”, a mai spus Vasile Blaga, în aplauzele reprezentanţilor ARD.
Liderul PDL a anunţat şi câteva măsuri din viitorul program de guvernare al partidului său: scăderea cotei unice de impozitare de la 16 la 12% şi majorarea salariului minim pe economie de la 700 la 850 de lei începând cu ianuarie 2013 şi la 1.000 de lei din 1 ianuarie 2015.
Ungureanu (Forţa Civică): „Şi eu fac parte din generaţia care caută să se răzbune pentru 20 de ani de ezitări”
Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele Partidului Forţa Civică, a spus că ARD doreşte să le dea românilor siguranţa zilei de mâine şi că promisiunile din programul de guvernare sunt unele ce pot fi îndeplinite.
“Noi venim cu această alianţă, cea mai bună din istoria României, pentru că nu este o cumetrie, ci pentru că este o asociaţie a patrioţilor care vor ca ţara noastră să arate cum trebuie”, a spus MRU, adăugând că USL propune un socialism “prăduitor”, iar ARD o economie de piaţă cu accente bine distribuite.
MRU a mai spus că cei care se află la putere au luat o mie de piei de pe întreprinzătorul privat, iar ARD propune taxe mai puţine şi mai mici, stabilitate fiscală, reducerea până în 2015 cu 5 procente a CAS.
“Programul nostru de guvernare se adresează generaţiei care avea 20 de ani în 1990. Este generaţia din care se aleg astăzi 90 de procente dintre toţi corporatiştii care se află în România şi în străinătate. Este generaţia celor pe care-i găsiţi în consiliile de administraţie sau în boardurile executive ale celor mai mari şi importante companii din lume. Este generaţia care până la 40-45 de ani, fără să facă politică, a reuşit să arate lumii că România are creiere şi caractere. Generaţia celor care au astăzi 40 de ani şi din care şi eu fac parte este generaţia care caută să se răzbune pentru 20 de ani de ezitări”, este de părere Ungureanu.
Pavelescu (PNTCD): “Viitorul nu poate fi cu plagiatorul Ponta, securistul Voiculescu şi chiulangiul Antonescu”
Actualul lider al PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a spus că refuză să creadă că viitorul României este alături de “plagiatorul Ponta”, “plagiatorii USL”, de “securistul Dan Voiculescu” sau de “chiulangiul, mincinosul şi ruşinea PNL, Crin Antonescu”. Numele lui Antonescu şi Voiculescu au obţinut cele mai multe huiduieli din partea asistenţei.
El a arătat că pe 9 decembrie va fi “ultima zvâcnire a unei conspiraţii care durează din 1940 încoace”. “Aceste fiare sălbatice vor da o luptă cumplită, până la ultima picătură de sânge. Este ultima lor zvâcnire şi-i vom înfrunta cu furia noastră, cu speranţele noastre, cu dreptatea care este alături de noi”, a promis Pavelescu.
Neamţu (PNR): “România merge cu farurile stinse”
Mihail Neamţu, liderul Partidului Noua Republică (PNR), a arătat că “România merge, din păcate, cu farurile stinse”, dar ARD este forţa politică în măsură să reconstruiască în ţară “o elită profesională a oamenilor modeşti şi pricepuţi” în locul “impostorilor şi penalilor”.
„Şi noi avem sentimentul că România merge cu farurile stinse, vedem o ţară condusă de un copilot care doarme pentru tine şi vedem doar pâlpâirea vagă care sunt doar luminile de avarie. Noi, cei de la ARD, putem construi o elită din pătura oamenilor pricepuţi, dornici să construiasă. Din ţara asta trebuie să plece plagiatorii, minicinosii, infractorii, nu tinerii”.
Republicanul spune că mulţi români şi-au împlinit destinul în afara graniţelor, în state din toate colţurile lumii, dar la fel se cunoaşte şi faptul că “România este ţara noastră”. Neamţu a recitat, în finalul discursului său, versuri din poezia “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” a poetului Radu Gyr.
Boagiu: “Nu vom ajunge pe autostradă la Sibiu în 2013, cu PSD şi ce a mai ramas din PNL”
“ARD reporneşte inima blocată a României”, a spus vicepreşedintele PDL Anca Boagiu în discursul său, insistând că „Noi suntem motorul României. Inima noastră bate pentru România, a lor doar pentru interesele lor. Nu vom abandona lupta pentru România. Inima Romaniei este blocată”.
Ea a asigurat asistenţa că pe USL-işti “îi trimitem la maşinute colorate de plastic, acolo unde le este locul, să mai crească”.
Fost ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, le-a spus candidaţilor ARD că românii nu vor ajunge pe autostradă la Sibiu în 2013, cu PSD şi ce a mai ramas din PNL, pentru că toţi banii lăsaţi de PDL în buget au fost tăiaţi, iar „domnii aceştia au fost ocupaţi toată vara cu punerea în pericol a statului de drept”.
Pe scenă, la finalul lansării, s-au aflat şi alţi candidaţi ai ARD, printre ei numărându-se Radu F. Alexandru, Nicolae Ivăşchescu, Alex Ştefănescu, Ştefan Vlaston, Sulfina Barbu, Iulian Crăciun. Manifestarea s-a încheiat cu toţi împreunându-şi mâinile în semnul inimii – semnul electoral al ARD -, în aplauzele celor prezenţi în sală.
Pe listele ARD se regăsesc, de la PDL, cei mai mulţi candidaţi, aproape 400, iar ceilalţi până la 452, de la celelalte formaţiuni. De la PDL candidează, printre alţii: Anca Boagiu, Gabriel Berca, Traian Igaş, Claudia Boghicevici, Elena Udrea, Radu F. Alexandru, Gheorghe Ialomiţianu, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Alexandru Nazare, Cezar Preda, Stelian Fuia, Daniel Buda, Petru Călian, Bogdan Cantaragiu, Mircea Toader, Sulfina Barbu, Mihaela Sandru, Mihai Stănişoară, Gheorghe Flutur, Cristian Boureanu, Vasile Gherasim, Theodor Paleologu, Teodor Baconschi, Gheorghe Seculici, Adrian Papahagi, Alin Tişe, Mircia Muntean, Gheorghe Udrişte, Cristina Trăilă, Nicolae Ivăşchescu, Marian Zlotea.
Din partea Forţei Civice candidează Adrian Iuraşcu, Alexandru Ciocâlteu, Teodor Mărieş, Iulian Crăciun, iar din partea PNTCD – Mihail Neamţu, Ştefan Vlaston şi Sandra Marilyn Andreea Budiş (Sanda Pralong).
Liderii ARD vor candida în colegii din afara Capitalei: Vasile Blaga la Timişoara, MRU şi Mihail Neamţu la Arad şi Aurelian Pavelescu la Râmnicu Valcea.
Magda SEVERIN