Cinci persoane şi-au pierdut viaţa (4 pe loc şi una la spital) şi peste 30 au fost rănite, într-un carambol cu 40 de maşini, provocat în Grecia de un şofer de TIR înmatriculat în România, şi el român (39 de ani), care a fugit de la locul accidentului şi a fost prins ulterior de autorităţi şi acuzat de omor din culpă. Totul s-a întâmplat în jurul orei locale 10:30, pe autostrada Egnatia din nordul țării, între Veria şi Salonic. Bilanţul victimelor ar fi putut fi şi mai mare, dar foarte mulţi dintre cei aflaţi în maşinile staţionate într-o coloană, din cauza unor lucrări pe autostradă, coborâseră pentru a aştepta reluarea traficului.
Cel mai probabil şoferul nu a frânat la timp, însă el invocă o defecţiune a sistemului de frânare.
UPDATE 7 octombrie: Şoferul care a provocat accidentul în lanţ nu avea permis de profesionist iar firma sa este una “de apartament”.
UPDATE 6 octombrie: Pompierii au recuperat 4 cadavre din maşini avariate – două femei de 53 de ani, un bărbat de 42 de ani şi un altul a cărui vârstă nu a fost confirmată încă, relatează cotidianul grec To Vima, în pagina electronică de astăzi.
Alt bărbat, rănit grav, a murit în timpul unei intervenţii chirurgicale, duminică, potrivit site-ului ziarului.
Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în accident şi au fost transportate la spitale din zonă, cu ambulanţe ori maşini proprietate privată. Printre răniţii se află şi doi copii, unul 6 luni şi altul de 1 an şi jumătate, potrivit publicaţiei.
Comandantul Brigăzii de Pompieri din Macedonia centrală, Chrysanthos Athanasopoulos, a anunţat că un vehicul şi camionul implicat în accident au luat foc. Pompierii nu au putut să-l salveze pe şoferul celeilalte maşini, care a ars de viu în maşina blocată şi ale cărui rămăşiţe au fost recuperate ulterior.
Poliţia l-a arestat pe şoferul TIR-ului, de 39 de ani, dar şi pe managerul firmei pentru care lucrează, în vârstă de 42 de ani, pentru omor din culpă. Cei doi urmează să fie audiaţi de Procuratura din Veria, scrie publicaţia, fără alte precizări.
UPDATE: Şoferul este acuzat de omor din culpă şi de vătămare corporală din culpă, dar şi firma care efectua lucrări pe autostradă va plăti, pentru nesemnalizarea corespunzătoare a lucrărilor.
Potrivit MAE, şoferul spune că a văzut semnalele luminoase privind lucrările la carosabil, dar nu a putut opri din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare.
“Autorităţile judiciare elene vor efectua o nouă audiere mâine, 6 octombrie, urmând a dispune măsurile legale ce se impun. Consulatul General al României la Salonic a continuat, la faţa locului, demersurile de obţinere a unor informaţii cu privire la existenţa şi a altor cetăţeni români implicaţi în accident. Informaţiile actualizate astăzi, 5 octombrie 2014, la orele 19.00, arată că nu au fost implicaţi şi alţi cetăţeni români în accident. Subliniem, încă o dată, faptul că cercetările inclusiv sub aspectul stabilirii identitãţii certe a persoanelor implicate în accident continuă, reprezentanţii oficiului consular român aflându-se la faţa locului”, precizează MAE într-un comunicat.
Consulul român a asistat la audierile efectuate de autorităţile elene, şoferul tirului beneficiind de asistenţa unui traducător de limba română, urmând să decidă asupra angajării unui avocat care să îl reprezinte în instanţă, adaugă ministerul.î
“Consulatul General al României la Salonic urmăreşte îndeaproape desfăşurarea evenimentelor şi rămâne în legătură permanentă atât cu cetăţeanul român, şoferul autocamionului, cât şi cu autorităţile elene competente cu gestionarea cazului”, se mai arată în comunicat.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 10:30 (aceeaşi cu a României), pe autostrada Egnatia, în apropiere de orașul Veria, din nordul țării, la 50 de km de Salonic.
Imaginile difuzate de canalele tv din Grecia sunt înfiorătoare:
https://www.youtube.com/watch?v=Fc_AcemkXaQ
Potrivit agenţiei de stat Athens-Macedonia News Agency, TIR-ul, care venea dinspre oraşul Veria, se deplasa cu viteză.
Martorii spun că este posibil ca şoferul să nu fi observat maşinile oprite într-o porţiune de drum unde se efectuau lucrări la autostradă, motiv pentru care a intrat în plin în coloană. TIR-ul şi o altă maşină au ars complet.
Cei 30 de răniţi au fost transportaţi la spitalele cele mai apropiate.
Poliţia l-a arestat pe şofer, găsit ascuns pe un câmp din apropiere, după ce fugise – nu înainte de a-şi lua şi actele sale şi ale maşinii. El a fost identificat drept cetăţean român, relatează Kathimerini, în ediţia electronică.
Zona accidentului a fost securizată, întrucât echipele de intervenţie continuă eforturile de a elibera persoanele blocate în maşini şi pentru a permite anchetatorilor să strângă dovezi privind circumstanţele producerii accidentului. (M.S.)