În prima lună de la introducerea accizei suplimentare la motorină şi benzină, carburanţii s-au scumpit cu 3,16%, arată datele INS, care precizează că preţurile de consum au crescut cu 0,3% iar inflaţia anuală a urcat la 1,21%. Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (mai 2013 – aprilie 2014) faţă de precedentele 12 luni determinată pe baza IPC este 2,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%.
Cele mai importante scumpiri operate în luna aprilie sunt la combustibili, cu 3,16%, şi la tutun, cu 1,77%.
De asemenea, preţuri mai mari s-au înregistrat la fasole (2,17%), citrice (2,05%) şi fructe proaspete (0,3%), însă ponderea acestora în coşul de consum la nivel naţional este mai mică.
Scumpirile din luna aprilie au fost compensate de preţurile în scădere la cartofi, cu aproape 3%, zahăr -1,7% şi ouă – 3%. Totodată, cu aproape 1% au scăzut tarifele la energia electrică, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 0,85%.
BNR a revizuit în urmă cu o săptămână prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,3%. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU