Cartelul petrolistilor, ars cu 205 milioane de euro

Consiliul Concurentei a sanctionat companiile petroliere cu o amenda de 880 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentand 3% din cifrele de afaceri realizate in anul 2010. Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a anuntat, marti, ca amenda a fost aplicata companiilor OMV Petrom, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Downstream, ENI Romania (care opereaza benzinariile Agip), MOL Petroleum si Lukoil Romania pentru ca s-au inteles sa scoata de pe piata cel mai ieftin sortiment de benzina din anul 2008: Eco Premium. Probele autoritatii de concurenta sunt indubitabile: schimburi de mesaje, de mailuri, plus minutele intalnirilor Asociatiei Romane a Petrolului. In aparare, petrolistii spun ca au vrut sa elimine un produs poluant, care facea rau oamenilor si mediului.

Intr-o conferinta de presa, seful autoritatii de concurenta a oferit detalii “despre amenzi, rostul lor si ce urmeaza”. “Este nu numai cea mai mare amenda pe care a dat-o Consiliul Concurentei, dar este, practic, singura amenda care s-a dat companiilor petroliere in Europa. Suntem singurii care am gasit dovezi directe ale unor intelegeri intre companii. (…) Ca probe, avem schimburi de mesaje, de mailuri, minutele intalnirilor Asociatiei Romane a Petrolului – si nu probe indirecte, care ar insemna deductii. Nu negam dreptul niciunei companii sa vanda cum vrea, unde vrea. Singurul lucru pe care il interzice legea concurentei romaneasca este sa schimbe informatii, sa-si armonizeze comportamentul. Fiecare are voie sa faca ce vrea, cu conditia sa nu comunice cu concurentul lui direct”, a precizat Bogdan Chiritoiu.

El a admis ca “este foarte posibil sa ajungem in instanta”. “Companiile au fost instiintate luni, vor primi decizia intr-o luna si vor avea 30 de zile sa se hotarasca daca vor veni in instanta. Au avut posibilitatea sa-si recunoasca fapta si-si sa scada pedeapsa. Daca nu au recurs la acest lucru, inseamna ca vor actiona in instanta – in prima etapa la Tribunalul Bucuresti, iar in a doua , la Curtea de Casatie. Din experienta noastra, ar dura vreo 3 ani. Ei ar trebui sa plateasca acum amenda, iar la sfarsitul ciclului procedural fie raman banii la noi, fie se intorc la companii”, a explicat seful autoritatii de concurenta.

20% cautiune  din amenzile contestate in instanta

Chiritoiu spune ca exista posibilitatea ca petrolistii sa ceara in instanta suspendarea amenzii, pana la finalizarea cauzei, dar vor trebui sa plateasca o cautiune de pana la 20%. “Am vazut, in ultimii ani, ca instantele au fost mai restrictive cu companiile si nu au acordat suspendarile. Chiar daca instanta suspenda amenda, companiile vor trebui sa plateasca o cautiune de pana la 20% din valoarea acesteia, conform legii. Nu stiu cum va proceda instanta”, a precizat el.

Seful Consiliului Concurentei a amintit ca investigatia pe piata carburantilor este pornita din 2005, cand exista o suspiciune legata de un posibil cartel al preturilor, iar in 2009, la o inspectie inopinata, au fost gasite documente revelatoare pentru anchetatori. “Am desprins aceasta bucata (cea cu Eco Premium, n. red.) din investigatia mare”, a precizat Chiritoiu, referindu-se la retragerea aproape in acelasi timp de pe piata a celui mai ieftin sortiment de benzina. Inspectiile inopinate s-au desfasurat simultan la toate companiile.

Cea mai mare amenda – putin peste 3% din cifra de afaceri – a fost aplicata OMV Petrom, pentru ca a avut “circumstante agravante”, iar Rompetrol “a luat putin sub 3%”, potrivit lui Chiritoiu. El a precizat ca OMV si Petrom vor primi separat sanctiunile. ANAF va face incasarile, iar amenzile se vor duce la bugetul de stat.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.