Catastrofa feroviară din Spania: Trenul avea 192 km/h şi mecanicul vorbea la telefon

Mecanicul trenului care a deraiat în 24 iulie în apropiere de Santiago de Compostela, catastrofă în care şi-au pierdut viaţa 79 de persoane, vorbea la telefon cu compania spaniolă a căilor ferate, Renfe, şi consulta un plan al căilor ferate în momentul accidentului. Potrivit informaţiilor obţinute din cutiile negre ale trenului, acesta rula cu o viteză la 192 km/h înainte ca mecanicul să încerce să frâneze. În curba în care a avut loc accidentul, în momentul deraierii, trenul avea o viteză de 153 km/h. 

Acestea sunt primele informaţii anunţate de Tribunalul superior de justiţie din Galicia şi pe care le-au obţinut autorităţile după 5 ore de lucru, pe durata cărora s-a încheiat descărcarea datelor din cutiile negre ale trenului deraiat. Printre datele descărcate se află o înregistrare de o jumătate de oră, precum şi date tehnice de pe întreaga durată a călătoriei.

Procedura de deschidere a cutiilor negre a început marţi, la judecătoria din capitala Galiciei, în prezenţa unui judecător, a reprezentanţilor companiei căilor ferate spaniole şi a mai multor specialişti în siguranţa transporturilor feroviare.

În cutiile negre ale trenurilor se înregistrează toate informaţiile asupra călătoriei, conversaţiile care au loc în cabina locomotivei, precum şi date referitoare la viteză. Ele sunt dotate cu sisteme hardware şi software, interfeţe de înregistrare a datelor şi vor oferi informaţii legate de identitatea mecanicului, viteza maximă înregistrată de tren sau de momentele în care acesta a frânat.

Marţi are loc însă doar deschiderea cutiilor negre. Toate informaţiile furnizate de acestea se vor reflecta într-un raport al poliţiei, care va compara ulterior datele cu declaraţia dată de mecanicul Francisco José Garzón. Cercetat în libertate pentru omor prin imprudenţă, acesta a mărturisit că nu ştia unde se afla în momentul accidentului, astfel că nu şi-a dat seama că trebuie să frâneze în curba în care a avut loc deraierea, iar atunci când a vrut să frâneze, era deja prea târziu. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.