CBRE România îşi consolidează echipa cu 8 noi membri

CBRE România, filiala locală a liderului mondial în servicii imobiliare, a numit-o pe Laura Dumea-Bencze (foto) în funcţia de Head of Research. De asemenea, CBRE România a realizat, în lunile mai-iulie, alte 7 angajări în poziţii cheie în cadrul companiei.

„Suntem convinşi că, datorită experienţei şi know-how-ului Laurei, numirea ei în această funcţie va aduce o valoare adăugată echipei, contribuind la realizarea, în continuare, de analize complexe, de interes pentru piaţa imobiliară locală. De asemenea, suntem încântaţi să anunţăm că ne-am consolidat echipa cu alţi şapte colegi, care beneficiază de un background important şi care ne vor ajuta să menţinem un nivel înalt de calitate a serviciilor noastre”, a declarat Răzvan Iorgu, director general CBRE România.

În noua funcţie, Laura Dumea-Bencze va coordona activităţile de cercetare ale companiei, contribuind la informarea clienţilor cu privire la tendinţele care influenţează piaţa imobiliară. De asemenea, va asista la dezvoltarea şi implementarea planurilor strategice ale companiei.

„Numirea mea în funcţia de Head of Research al uneia dintre cele mai importante companii de consultanţă imobiliară din România reprezintă o oportunitate de a aprofunda experienţa pe care am acumulat-o până în prezent. Împreună cu echipa mea, voi dezvolta analize relevante care să-i ajute pe investitorii din real estate în deciziile lor de business”, a declarat Laura Dumea-Bencze, Head of Research CBRE România.

Laura Dumea-Bencze are o experienţă de peste 6 ani în domeniul imobiliar, lucrând, în perioada 2007-2011, pentru CBRE România şi, ulterior, pentru Anchor Grup, în calitate de Business Intelligence Manager (2011-2013). Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, Laura Dumea-Bencze a finalizat şi un Master la Central European University din Budapesta.

De asemenea, CBRE România i-a numit pe Tatiana Axinte în funcţia de Business and Operations Coordinator şi pe Marius Parfene în funcţia de Project Manager. Ceilalţi cinci membri noi ai echipei sunt brokeri în cadrul diviziilor de birouri (Iulian Onofrei şi David Canta), retail (Iulia Brînzea) şi industrial (Daniel Cateliu şi Tudor Muntean).

„Recrutările realizate de CBRE în ultimele trei luni sunt o dovadă a trendului ascendent pe care îl înregistrează business-ul nostru în România şi, în general, piaţa locală de real estate”, a adăugat Răzvan Iorgu.

Despre CBRE

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (conform veniturilor din anul 2012).

Compania are aproximativ 37.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii).

CBRE (www.cbre.ro ) oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăţilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.