CCIB: Interes pentru colaborarea româno-irakiană

Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a avut luni o întrevedere cu Excelenţa Sa dr. Mohammed Saeed Al-Shakarchi, ambasadorul Republicii Irak la Bucureşti, care a fost însoţit de Mukhlos Al Jubury, prim secretar în cadrul Ambasadei acestei ţări la Bucureşti. Principalul scop al întâlnirii l-a constituit identificarea etapelor de parcurs pentru punerea în practică a unor proiecte concrete vizând valorificarea oportunităţilor de afaceri oferite de ambele pieţe.

În prima parte a întrevederii, preşedintele Camerei bucureştene a realizat o prezentare succintă a strategiei de relaţii externe a CCIB, subliniind orientarea acesteia către dezvoltarea relaţiilor cu ţările din afara Uniunii Europene.

“În acest context, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu a vorbit despre intenţia CCIB de a extinde sistemul de reprezentanţe al Camerei bucureştene în zona Golfului Persic şi a exprimat interesul de a identifica în Irak un partener pentru acest proiect. De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte concrete vizând organizarea în colaborare cu CCI Bagdad a unei misiuni economice în Irak în luna iunie 2013. Un alt subiect abordat cu această ocazie a vizat înfiinţarea unui Consiliu de Afaceri Româno-Irakian”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

Excelenţa Sa dr. Mohammed Saeed Al-Shakarchi, ambasadorul Republicii Irak la Bucureşti, a prezentat preşedintelui CCIB oportunităţile de afaceri ce pot fi valorificate de firmele româneşti pe piaţa irakiană: construirea de complexe industriale, proiecte de investiţii, exportul de produse şi servicii.

Ambasadorul Republicii Irak în România a punctat faptul că există nişe de piaţă ce pot fi exploatate de companiile din ţara noastră. De asemenea, Excelenţa Sa a exprimat întregul sprijin pentru deschiderea la Bagdad a unui birou de reprezentare al CCIB, dublat de o expoziţie permanentă cu produse realizate în România, dar şi pentru înfiinţarea Consiliului de Afaceri Româno-Irakian.

Atât preşedintele CCIB, cât şi ambasadorul Irakului la Bucureşti au apreciat că, deşi schimburile comerciale dintre cele două ţări sunt încă foarte modeste, există posibilităţi de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi structura acestora.

Meda BORCESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.