CeeVee.com: Medicii stomatologi solicită cele mai mari salarii

Conform platformei online de recrutare CeeVee.com, dezvoltată de Neogen, medicii stomatologi solicită cele mai mari salarii atunci când își caută un job: 1.600 de euro, net.

Pe următorul loc se află medicii specialiști, cu un salariu solicitat de 1.350 de euro.

Clasamentul realizat de CeeVee.com arată că cele mai mici salarii din domeniul medical sunt solicitate de asistenții/asistentele de stomatologie, media salariului net fiind la 350 de euro.

Analiza a fost realizată pe baza de CV-uri ale platformei CeeVee.com, care cuprinde un număr de 88.000 de CV-uri ale candidaţilor din domeniul medical din România.

Salarii solicitate (net, euro):

  1. Medic stomatolog: 1.600 euro
  2. Medic specialist: 1.300 euro
  3. Asistentă medicală: 790 euro
  4. Farmacist: 750 euro
  5. Reprezentant medical: 670 euro
  6. Medic veterinar: 650 euro
  7. Optometrist: 580 euro
  8. Asistent/ă farmacie: 430 euro
  9. Asistent/ă stomatologie: 340 euro

„Recrutarea în domeniul medical este destul de dificilă, în primul rând pentru că cererea nu se aliniază de multe ori cu oferta, întrucât specialiștii din domeniul medical sunt foarte căutaţi atât pe plan local cât și pentru posturi în străinătate.  În același timp, aceştia au de cele mai multe ori un program foarte solicitant care nu le permite să își gestioneze CV-ul sau toolurile de carieră astfel încât să fie ușor de găsit sau abordat de către cei care le-ar putea oferi oportunități de angajare”, a declarat Oana Manga, Business Development Manager, CeeVee.com.

Prin intermediul CeeVee.com, care deține un număr impresionant de CV-uri ale candidaților din domeniul medical, au fost programate de la lansarea platformei în luna martie peste 1.000 de interviuri cu medici și specialiști.

CeeVee.com se așteaptă ca numărul interviurilor programate în următoarea lună să se dubleze, iar până la sfârșitul anului să se ajungă la peste 5.000 de interviuri pe luna.

“Prin CeeVee.com, ne dorim să oferim atât angajatorilor cât și specialiștilor din domeniul medical o platformă modernă și eficientă de acces la talente și respectiv oportunități de carieră.  Scopul nostru este de a oferi o transparență cât mai mare pentru a ușura procesul de selecție, de aceea salariul solicitat este un criteriu important pentru încărcarea CV-urilor”, a adăugat Oana Manga.

CeeVee.com este o platformă de recrutare dezvoltată de grupul Neogen, care deține și Bestjobs.ro, lansată în luna martie 2015.

CeeVee.com oferă angajatorilor acces la cea mai mare și actuală bază de date cu CV-uri , permițând companiilor interesate să găsească talent proaspăt în fiecare zi și oferind candidaţilor vizibilitate pe piața muncii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.