Traficul rutier a fost blocat, joi, intre orele 14.00 si 19.00, pe soseaua Kiseleff din Capitala, intre Piata Arcul de Triumf si Piata Victoriei, precum si pe strazile care intersecteaza artera respectiva, exceptie facand B-dul Ion Mincu, inchis gradual, pe masura sosirii participantilor la mitingul organizat de USL. Lucrurile au degenerat insa, dupa incheierea demonstratiei un grup de circa 1.500 de protestatari pornind in mars spre Universitate, blocand un sens de mers pe B-dul Ana Ipatescu si Magheru, iar apoi toata Piata Universitatii. Acolo au fraternizat cu uslasii, care au tinut sa demonstreze si ei, insa tot pe carosabil, inlaturand gardurile despartitoare de la Arhitectura. In mod ciudat, studentii au lipsit in aceasta seara, locul lor fiind luat de membrii galeriilor de fotbal Steaua si Petrolul Ploiesti.
Autocarele care i-au adus pe protestatarii din provincie au ingreunat si ele circulatia, de la intrarile in Bucuresti pana in centru, avand acces prin cinci puncte: DN 1 – Fantana Miorita; DN 2 – Sos. Colentina (Parc Plumbuita); Autostrada A1 – Bulevardul Iuliu Maniu, in dreptul Metro Militari; Autostrada A2 – in dreptul Real Pallady; DN 5 – Giurgiului. Participantii au fost adusi cu autocarele pana pe Bulevardul Kiseleff, pe tronsonul cuprins intre strada Docentilor si Piata Arcul de Triumf.
Piata Victoriei, ocupata de manifestanti
Manifestantii au avut voie sa marsaluiasca, incepand cu ora 15.30, de la Piata Arcul de Triumf pe strada Soseaua Kiseleff, pana la strada Monetariei, din apropierea Muzeului Taranului Roman, fara a ajunge la Piata Victoriei.
De la 17.20 insa, cateva sute de protestatari au intrat in piata, pana la Guvern, blocand circulatia in nodul cel mai important al orasului. Reprezentantii Jandarmeriei s-au declarat nemultumiti de faptul ca organizatorii nu au respectat protocolul. Dupa nici 20 de minute insa, ordinea a fost restabilita.
La miting au fost circa 7.000 de manifestanti, potrivit Jandarmeriei, si 20.000 -potrivit liderului PC, Daniel Constantin.
Sorin Rosca Stanescu: “Ma inscriu in PNL!”
Pe scena de la Arcul de Triumf au luat cuvantul, la inceput, Mircea Diaconu, Gheorghe ZamfiAm decis sa ma inscriu in PNLr si Remus Cernea. A urmat jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, al anuntand ca se va inscrie in PNL: “E ultimul meu discurs ca ziarist. Incepand de maine, discursurile mele vor fi politice. Am decis sa ma inscriu in PNL!”.
Daniel Constantin, presedintele PC, i-a salutat “pe cei 20.000 de oameni adunati aici”, promitandu-le ca “atunci cand va ajunge la guvernare, USL ii va ancheta pe toti cei care v-au impiedicat sa veniti aici: sefii Politiei Romane, sefii Jandarmeriei si sefii Autoritatii Rutiere Romane”.
Victor Ponta a spus ca “Anul acesta este anul caderii lui Basescu”, iar Crin Antonescu le-a transmis un mesaj protestatarilor din Piata Universitatii: “Nu stiu pe cine veti vota, dar va iubim!”. In mai putin de o ora s-a lamurit mesajul lui.
Mars pe carosabil pana la Universitate
Mitingul s-a incheiat la ora 18.00 fix, iar 5 minute mai tarziu nu se mai afla nimeni la Arcul De triumf. Potrivit Jandarmeriei, “circa 5.000 de manifestanti au fost urcati in masini si trimisi in teritoriu”. Un grup de circa 1.500 de manifestanti au blocat insa din nou, pe la ora 18.20, Piata Victoriei, spre disperarea jandarmilor, nepregatiti pentru o astfel de manevra.
Convoiul USD a dat o reprezentatie de huiduieli si de “Jos Basescu!” in fata Guvernului, apoi a pornit spre Universitate, dar pe carosabil. Astfel, timp de o jumatate de ora, pe B-dul Ana Ipatescu si Magheru masinile nu au putut circula decat pe un sens. Incercarea celor de la Politia Rutiera de a-i determina pe protestatari sa urce pe trotuar a esuat, asa ca, pana la urma, au fost lasati in pace.
Jandarmeria sustine ca vor fi aplicate sanctiuni organizatorilor pentru incalcarea protocolului, insa cum mitingul s-a terminat, acestia nu mai pot fi sanctionati, protestatarii declarand ca au facut marsul de capul lor.
Unificarea protestelor
Ajunsi la Km 0, protestatarii USL au ocupat tot carosabilul din fata Teatrului National, iar manifestantii de la fantana de langa Arhitectura au inlaturat gardurile de protectie si au trecut si ei in strada. Cei in varsta, din fata teatrului, au fost rezervati, ramanand in spatele gardurilor.
Intre timp au aparut si reprezentantii galeriilor de fotbal ale echipelor Steaua si Petrolul Ploiesti, care s-au constituit intr-o asa-numita Asociatie a Suporterilor. In afara de 5 oameni retinuti de jandarmi – 3 cu sticle incendiare descoperit asupra lor – si cateva torte aprinse, ultrasii s-au comportat civilizat – spre a dovedi ca sunt din “aripa buna”.
La ora 20.00 numarul protestatarilor a ajuns la circa 1.500.
MAI: Nu intervenim daca demonstrati pasnic
Ioan Dascalu, secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, a avut o scurta declaratie la ora 20.30, in care a anuntat ca fortele de ordine nu vor interveni, chiar daca manifestantii au ocupat carosabilul, cu conditia ca acestia sa demonstreze pasnic, lucru care s-a si intamplat vreo doua ore.
Trebuie precizat ca, spre deosebire de mitingul USL de la Arcul de Triumf, grupul de manifestanti de la Universitate nu are autorizatie, dar se pare ca zona pietei a devenit o exceptie pentru autoritati.
Magda SEVERIN