CFR Marfă anunţă deschiderea activităţii de prestări servicii către terţi, servicii adiţionale activităţii de transport feroviar de marfă – închirieri de bunuri, spaţii şi terenuri aflate în proprietatea societăţii. Această măsură vine ca o completare a politicii comerciale a CFR Marfă, care s-a concretizat în câştigarea unor licitaţii de transport a cărbunelui energetic, organizate de CET Govora, Arcelor Mittal, Conpet, Lafarge sau S.C.E.H. Hunedoara.
Piaţa de transport de marfă din România este puternic concurenţială, iar pentru a se adapta la cerinţele acesteia CFR Marfă ia o serie de măsuri pentru eficientizarea activităţii prin valorificarea tuturor resurselor umane şi materiale de care aceasta dispune, arată reprezentanţii companiei, într-un comunicat remis redacţiei.
Astfel, pe lângă activitatea de transport feroviar de marfă, societatea va efectua către orice agent economic care solicită, următoarele servicii:
- revizii tehnice la vagoane la formare trenurilor, în parcurs şi la destinaţie
- acordarea de locomotive de ajutor sau de multiplă tracţiune
- cântărire, întocmirea documentelor de transport sau a altor documente
- închirierea de bunuri şi spaţii din patrimoniu
- închirierea de material rulant,.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfa SA este operatorul naţional de transport feroviar de marfă din România, lider pe această piaţă cu o cota de piaţă de 54,8 %, la nivelul anului 2013. (M.S.)