CNCF CFR SA începe în aprilie selectarea personalului pentru 5 posturi de Chief Officer (director general adjunct, n.r.), procedură derulată în colaborare cu cel puţin 3 firme independente specializate, şi pentru 7 posturi vacante de director, cu o comisie internă a companiei, conform prevederilor Codului Muncii şi ale Contractului Colectiv de Muncă. Procedurile sunt deschise pentru toţi profesioniştii interesaţi, inclusiv persoanele care ocupă în prezent aceste posturi, perioada de finalizare a selecţiei fiind de cel mult 45 de zile, informează, sâmbătă, conducerea companiei.
“Această campanie de recrutare se adresează profesioniştilor din sistemul feroviar şi din afara lui, fiind parte integrantă din planul de management pe care l-am prezentat board-ului administrativ. Avem nevoie de o echipă de top management, care să îşi asume responsabilitatea unor măsuri fără de care situaţia dificilă a companiei nu se poate redresa. În aceste prime două luni am reuşit deja implementarea unor decizii care au contribuit la reducerea costurilor şi la creşterea sumelor care vor fi încasate de companie. Consumul de combustibil este în scădere cu 15%, precum şi costurile serviciilor din filiale. Vom avea încasări mai mari şi din creşterea chiriilor pentru terenuri şi spaţiile comerciale din gări. De asemenea, problema datoriilor pe care le au operatorii naţionali de transport feroviar CFR Marfă şi CFR Călători va fi stabilită prin planul convenit între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor. Noul plan de management ne dă certitudinea că suntem pe drumul cel bun“, anunţă Dimitrios Sophocleous, directorul general al CFR SA.
Conducerea companiei urmăreste creşterea cifrei de afaceri prin îmbunătăţirea relaţiei de business cu actualii clienţi, dar şi prin identificarea unor potenţiale noi zone pentru a mări veniturile. Între timp, au început discuţiile cu furnizorii pentru a obţine scăderea preţului de achiziţionare a energiei electrice.
”Putem obţine preţuri mai mici şi pentru lucrările de mentenanţă şi de întreţinere, dacă folosim mecanisme mai bune de recepţie a lucrărilor efectuate şi a materialelor livrate. Din această perspectivă avem motive să fim optimişti”, promite Dimitrios Sophocleous.
10 mil euro pierderi din furtul componentelor de cale ferată
„Pe de altă parte, siguranţa pe calea ferată este tratată cu prioritate. Am creat împreună cu Jandarmeria Română un plan de protecţie care să descurajeze furturile de componente. Doar anul trecut valoarea pierderilor, provocate de reţelele de hoţi, depăşea suma de 10 milioane de euro. La această problemă de siguranţă se adaugă şi nivelul extrem de scăzut al investiţiilor de la buget în ultimi 10 ani. Anul trecut, din cei 5.000 de km de cale ferată care aveau nevoie de reparatii capitale au fost executate lucrări doar pe 12,8 km. Din raţiuni de securitate, dar şi comerciale, statul trebuie să investească în acest domeniu critic”, mai spune Sophocleous.
Totodată, el precizează că „s-a reuşit deja reabilitarea coridorului IV, între Constanţa şi Predeal, iar acum ne concentrăm pe tronsonul Predeal – Curtici”.
Fondurile europene, soluţia
„Fondurile europene sunt o soluţie pentru sistemul infrastructurii feroviare, iar absorbţia sumelor alocate este una dintre cele mai importante surse. Accelerarea ritmului în procedurile de licitaţii şi stricta respectare a procedurilor, având şi asistenţă tehnică necesară, pot genera progrese rapide”, opinează directorul general al CFR SA.
Săptămâna viitoare, Dimitrios Sophocleous va continua vizita în sucursalele feroviare şi va discuta cu reprezentanţii celor din Timişoara şi Iaşi despre măsurile de eficientizare a activităţii şi de reducere a costurilor companiei.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU
Intrati si voi pe FORUMTRENURI
va recomandam sa-l luati la CFR INFRASTRUCTURA, PE “SPECIALISTUL SMART” DOROBANTU DE LA CFR CALATORI, ajunge cu bataia de joc pe care o practica acesta de cand conduce acesta societate de stat.