CFR vrea să obţină 50 mil. lei inclusiv din vânzarea fierului vechi

CFR SA vrea să obţină în acest an venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei în urma eficientizării activităţii de patrimoniu, prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum şi prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a preţurilor pentru locaţiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara şi procedurile de valorificare a fierului vechi şi a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfăşura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni, informează, vineri, administratorul reţelei feroviare.

De asemenea, directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanţii sucursalelor feroviare, mai multe oportunităţi de utilizare a activelor companiei şi de valorificare a forţei de muncă.

În prezent, personalul companiei este de aproape 28.000 de angajaţi, cu tot cu cei aproape 5.000 din filiale, dar noul manager îl consideră ridicat raportat la dimensiunea reţelei, astfel că va discuta cu sindicatele şi autorităţile pentru a lua o decizie de reorganizare.

Compania administrează aproximativ 15.000 de km de cale ferată, iar Sophocleous susţine că infrastructura feroviară nu a fost avantajată din punct de vedere al investiţiilor, o mare parte nefiind modernizată sau automatizată.

De aceea, compania îşi propune pentru acest an să realizeze investiţii de peste 3 miliarde lei, susţinute în principal de fonduri europene nerambursabile. Anul trecut, suma alocată investiţiilor a fost de 1,8 miliarde lei.

Veniturile companiei au fost anul trecut de 4,09 miliarde lei, iar cheltuielile de 3,02 miliarde lei, rezultând un profit de 1,07 miliarde lei, potrivit rezultatelor preliminare comunicate de Sophocleous. El a precizat însă că profitul este doar contabil, în condiţiile în care în rezultatele companiei au fost influenţate pozitiv de subvenţii pentru mentenanţă acordate de stat, precum şi de ştergerea unor datorii la furnizorii de electricitate.

În fapt, din punct de vedere operaţional compania este pe minus, a precizat Sophocleous, targetul fixat în acest an fiind de break-even, în condiţiile unui buget cu venituri şi cheltuieli proiectate la 4,45 miliarde lei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.