Cioloș: Stabilirea prețului RCA nu e de competența Guvernului, ci a ASF

1

ciolosPremierul Dacian Cioloș le transmite transportatorilor care protestează în Piața Victoriei că stabilirea prețului RCA nu este de competența Guvernului, ci a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a cărei conducere o poate demite numai Parlamentul.

“După consultări cu transportatorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Consiliul Concurenței, Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență tocmai pentru a crea cadrul juridic care să permită rezolvarea acestor probleme”, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, într-o declarație transmisă presei.

“Ordonanța reflectă solicitările transportatorilor, respectând legea și rolul tuturor instituțiilor implicate. Nu este în competența Guvernului să stabilească valoarea de plafonare a tarifelor RCA și este inadmisibil să i se solicite Guvernului acest lucru. Această chestiune trebuie clarificată de ASF. Guvernul nu se poate substitui instituțiilor care trebuie să-și asume responsabilitatea rezolvării disensiunilor dintre asiguratori și transportatori. Stabilirea prețurilor, cerere formulată azi în petiția adresată Guvernului, nu este în atribuțiile Executivului, ci a Autorității de Supraveghere Financiară, care are cadrul legal să intervină”, se explică în document.

“Problema RCA trenează de multă vreme, din cauza incapacității instituțiilor responsabile de a gestiona această situație”, încheie Iolu declarația. (M.S.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.