Victor Ciorbea a fost votat de Parlament în funcţia de Avocat al Poporului, dar toţi parlamentarii Opoziţiei – PNL, PDL, PPDD şi neafiliaţii – au părăsit sala de plen. Recent, el fusese votat de Parlament ca membru neexecutiv al ASF, dar cum PNL a atacat decizia la Curtea Constituţională, cu argumentul că Ciorbea nu are experienţă în domeniu timp de 9 ani, aşa cum prevede legea, pentru a ocupa o funcţie la ASF, el nu a mai aşteptat verdintul CCR şi a renunţat la numire. Susţinut de PSD pentru funcţia de Avocat al Poporului, el a văzut cum toţi membrii Opoziţiei au refuzat să voteze pentru el.
Victor Ciorbea a declarat presei, după vot, că va depune jurământul de Avocat al Poporului peste circa o săptămână, timp în care îşi va rezolva problemele: „Sunt într-o fundaţie, în conducerea unei asociaţii – deci nişte mărunţişuri – şi sunt şi avocat, trebuie să mă suspend”.
Întrebat cum comentează faptul că nu a fost votat de propriii colegi de partid (în octombrie 2012 a intrat în PNL, partid care l-a susţinut – în cadrul USL – la alegerile parlamentare, pentru postul de senator, câştigat cu peste 50%), Ciorbea a răspuns:
„Am fost surprins, deoarece conducerea (PNL, n.r.) – cel puţin -, mi-a promis că mă susţine. Acum nu o să mai fiu membru de partid, funcţia nu îmi dă voie. Tocmai pentru că suntem în Săptămâna Mare nu mă supăr nici măcar pe dl. Tinel, care a fost ţărănist”.
Victor Ciorbea s-a născut în anul 1954 iar înainte de 1989 a fost judecător. În 1990 a devenit lider al sindicatului CNSRL iar în 1994 a înfiinţat Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).
În iunie 1996 a fost ales primar al Bucureştilor, dar după numai 5 luni a fost numit prim-ministru în Guvernul CDR, succedându-i pesedistului Nicolae Văcăroiu.
Ciorbea a deţinut funcţia de premier numai 1 an şi 4 luni, din 12 decembrie 1996 până în 30 martie 1998, el fiind înlocuit cu Gavril Dejeu (interimar) şi, ulterior, cu Radu Vasile.
În iunie 2011, la un congres extraordinar al PNȚCD, convocat pentru a pune capăt sciziunilor interne din partid, a fost ales în funcția de președinte al formațiunii.
În octombrie 2012 a intrat în PNL şi a devenit senator, la ultimele alegeri parlamentare.
Magda SEVERIN