CNADNR susţine că nu va introduce de anul viitor taxa de autostradă dar admite că derulează proceduri în acest sens, în etapa de dialog cu candidații preselectați la atribuirea “Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București (km 52+770 – km 100+765) și operarea și întreținerea Autostrăzii București-Constanța și Autostrăzii București-Pitești”.
“Având în vedere perioadele de timp alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune și intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare al autostrăzilor, apreciem că anul 2017 ca termen estimat de presă pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune nu reprezintă un termen realist, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural și tehnic”, precizează CNADNR.
Taxa de autostradă se discută de mai bine de 6 ani la CNADNR şi a “prins” până acum două guverne, însă pentru introducerea unui asemenea bir este nevoie ca o autostradă să fie concesionată. Or, cum până acum a fost ratată cu brio concesionarea lucrărilor pentru construirea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov. Mai mult, acum două zile fost anulată şi licitaţia pentru 4 km din această autostradă – scoasă din nou la licitaţie, însă de data aceasta pe bucăţi.
Singura şansă a statului român este să dea în concesiune administrarea autostrăzilor Piteşti – Bucureşti, Bucureşti – Constanţa şi bucata de Centură din zona de sud a Capitalei, care va fi construită în regim de autostradă dar până acum nici măcar nu a intrat în lucru.
Contractul de concesiune de lucrări publice este contractul prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata un bun pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare.
“În privința afirmațiilor referitoare la momentul introducerii taxei, precum și a celor legate de estimări de costuri și alte aspecte care țin de structura financiară, tehnică și juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuție, urmând a fi adoptate soluțiile optime care să corespundă necesităților autorității contractante la finalul etapei de dialog cu candidații preselectați. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăsește și evitarea dublei taxări a utilizatorului”, explică CNADNR.
Magda SEVERIN