Cod Galben de ceaţă, inclusiv pe DN1, A1, A2 şi E85

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, mai multe avertizări nowcasting – de fenomene periculoase imediate – Cod Galben de ceaţă şi vizibilitate redusă, sub 200-50 de metri, de la ora 7.30 până la 10.30, pentru 16 judeţe şi Bucureşti, inclusiv autostrăzile Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Constanţa, DN1 şi E85.

În judeţele Vrancea, Bacău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, inclusiv drumul E85, va fi ceaţă asociată cu burniţă, cu vizibilitatea redusă sub 200 metri şi, izolat, sub 50 m.

Aceleaşi fenomene se vor semnala în zonele joase şi drumurile naţionale din judeţele Sibiu, Braşov (DN1), Mureş şi Covasna, precum şi în judeţele Teleorman, Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti şi autostrada A2.

Avertizarea nowcasting – de fenomene periculoase imediate – se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.