Cod Galben de ploi şi ninsori înainte de Paşti

De astăzi de la ora 18.00 şi până mâine la ora 20.00 va fi Cod Galben de ploi şi ninsori în zona de munte în judeţele Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, precum şi jumătatea de nord a judeţului Argeş. Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie nu prevesteşte vreme bună nici de Paşti. Vineri şi sâmbătă vor fi noi ploi însemnate cantitativ, astfel că cei care vor merge la Înviere vor avea nevoie de umbrele. Duminică şi luni vremea se va îndrepta, în sensul că ploile se vor restrânge – dar nu vor dispărea complet – iar temperaturile vor creşte până spre 18 de grade.

Va ploua în cea mai mare parte a ţării iar cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate cantitativ în zonele aflate sub incidenţa Codului Galben – sud-vestul ţării. Va fi şi vânt puternic, iar la munte va ninge.

Concret, în Oltenia şi în sudul Banatului cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h.

În zona de munte va ninge, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 km/h.

De asemenea, din această după-amiază şi până în seara zilei de joi, 17 aprilie, temporar vântul se va intensifica şi în Muntenia, unde va depăşi la rafală 60 km/h.

Temperaturile maxime nu vor depăşi 12 grade, iar în Bucureşti vor fi 9 grade Celsius ziua şi 6 grade noaptea.

Dă click pentru a afla prognoza până pe 27 aprilie în toate regiunile ţării.

În Poiana Braşov se schiază

Iarna s-a întors în judeţul Braşov, unde circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, chiar dacă pe şosele nu s-a depus strat mare de zăpadă. Între Predeal şi Braşov, pe DN73, în zona Fundata, traficul este mai dificil din cauza  ninsorilor din ultimele ore.

În Poiana Brașov, în Masivul Postăvaru se poate schia în condiții foarte bune, stratul de zăpadă fiind de peste 60 de cm.

Strat de zăpadă s-a depus și la Predeal, de peste 20 de cm. Se poate schia pe pârtia Clăbucet fără ca aceasta să fie amenajată.

Circa 10 cm de omăt s-au aşternut și în zona Bran-Moieciu, Zărnești, și peste 20 de cm în zona Fundata.

Trafic rutier îngreunat în Harghita

Traficul rutier pe sectoarele de drum din Harghita aflate la altitudine se face în condiții de iarnă, în urma ninsorilor care au căzut în această noapte și continuă de dimineață. Este vorba despre zonele străbătute de DN 12C, la Lacu Roșu, DN 12A, Lunca de Sus și DB 13B, pe vârful Bucin.

Drumarii au acționat cu trei utilaje de deszăpezire și 12 tone de material antiderapant. Pe carosabil este zăpadă frământată tratată cu antiderapant, motiv pentru care șoferii sunt avertizați să circule preventiv.

Și pe drumul județean care face accesul către stațiunea Băile Harghita se circulă cu dificultate din cauza zăpezii, în vreme ce în localitate ninge viscolit.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.