UPDATE! Coldea, audiat de Comisia de control a SRI

Florian Coldea, șeful interimar al SRI după demisia lui George Maior, este audiat în această dimineață de Comisia parlamentară de control a SRI, din care face parte și Sebastian Ghiță.

UPDATE ora 16.00: Florian Coldea respinge „categoric” acuzațiile Elenei Udrea, spunând că sunt denigratoare și fără fundament.

Ședința comisiei a fost amânată de săptămâna trecută la cererea lui Coldea, după ce Elena Udrea a depus denunț la DNA și a declarat public că acesta i-a cerut lui Dorin Cocoș să-i dea lui Ghiță 500.000 de euro pentru lansarea România TV.

Mai precizăm că Sebi Ghiță a rămas membru în comisie și după ce acesta a demisionat din PSD, deoarece grupul parlamentar al acestui partid îl păstrează în această calitate.

Totuși, el lipsește astăzi de la audiere. Nici alți doi social-democraţi, Daniel Savu şi Liviu Codîrlă, nu au venit la ședință.

Numai 5 membri prezenți

La audiere sunt prezenţi numai 5 membri ai Comisiei de control SRI: preşedintele Comisiei Georgian Pop, liberalii Teodor Atanasiu, Cezar Preda şi Octavian Popa, precum și senatorul Verestoy Attila.

Înaintea şedinţei, Florian Coldea a afirmat că a venit pentru a lămuri subiectele aflate pe ordinea de zi a Comisiei de control a activităţii SRI, refuzând să facă alte comentarii. El este însoțiți de adjuncți.

Preşedintele Comisiei, Georgian Pop, a declarat că unul dintre subiecte vizează ”acuzaţiile publice făcute la adresa SRI sau a reprezentanţilor SRI” în ultima perioadă, precizând că „este vorba de o autosesizare” a acestui for, deoarece până în prezent nu a fost primită ”nicio adresă, nicio solicitare pentru a verifica anumite lucruri”.

”De la oricine a făcut acuzaţii în ultima săptămână, nimeni nu ne-a trimis nimic oficial la Comisie ca să verificăm eventual cu date (…) adică de la doamna Elena Udrea. Deci, repet, suntem în situaţia de autosesizare”, a spus Pop.

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, ieri, Elena Udrea l-a informat atât legat despre actiunile lui Florian Coldea – implicarea acestuia în campania electorală pentru Preșidenție și faptul că i-a cerut lui Dorin Cocoș să-i dea lui Sebi Ghiță 500.000 de euro pentru lansarea România TV -, cât şi despre neregulile din ANRP, dar nu a avut cum sa intervină.

“Elena Udrea mi-a spus. În mod categoric mi-a spus, dar preşedintele nu are niciun mijloc de verificare. Preşedintele nu are posibilitatea, ci Parlamentul. Preşedintele este beneficiarul informaţiilor”, a afirmat fostul preşedinte.

Ședința Comisiei de control a SRI este secretă, astfel că nu vom ști ce s-a discutat.

Precizăm că este o audiere, nu o anchetă. Din acest motiv, nu va fi făcut un raport.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.