Premierul Victor Ponta a anunțat propunerile pentru noul Guvern cu care urmează să se prezinte marți în plenul Parlamentului, pentru votul de încredere, evident după ce de dimineaţă aceştia vor trece prin comisiile parlamentare de specialitate, pentru validare. Marea surpriză este la Ministerul Finanţelor, în fruntea căruia a fost numită o “experimentată” tânără de 37 de ani. Un minister atât de greu, plin de “dinozauri”, ce trebuie reformat, a fost dat pe mâna “tehnocratei” Ioana Petrescu, până astăzi consiliera lui Ponta şi care “a lucrat foarte bine şi cu dl. Chiţoiu, şi cu dl. Voinea”, potrivit premierului. În rest, schimbările constă în faptul că Gabriel Oprea a rămas ministru la Interne şi vicepremier, Dan Şova a preluat Ministerul Transporturilor şi DPIIS a rămas la SGG, iar în afară de cei doi membri ai UDMR au fost cooptaţi în guvern 7 “tehnocraţi”.
Iată componenţa noului Cabinet Ponta:
- Liviu Dragnea – vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale – rămas din Guvernul Ponta 2
- Gabriel Oprea – vicepremier, de data aceasta cu portofoliu, fiind păstrat ministru al Afacerilor Interne, după 20 de zile de interimat după demisia liberalului Radu Stroe
- Daniel Constantin, numit de data aceasta şi vicepremier, fiind păstrat ministru al Agriculturii
- Kelemen Hunor, vicepremier, ministrul Culturii – nou
- Robert Cazanciuc, ministrul Justiției – păstrat din guvernul anterior
- Titus Corlățean, ministrul Afacerilor Externe – păstrat din guvernul anterior
- Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale – păstrat din guvernul anterior
- Rovana Plumb, ministrul Muncii și Familiei – mutată de la Ministerul Mediului
- Attila Korodi – ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice – nou. El se află la al 3-lea mandat, primul în Guvernul Tăriceanu (2007-2008) şi al doilea în Guvernul Boc (2011-2012), după ce Laszlo Borbely a demisionat când DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale asupra sa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Deputaţii au făcut însă scut pentru el şi astfel a scăpat de justiţie.
- Nicolae Bănicioiu (stomatolog care nu a profesat niciodată), ministrul Sănătății – nou, numit în locul liberalului demisionar Eugen Nicolăescu
- Gabriela Szabo – celebra atletă: ministrul Tineretului și Sportului – ministru nou
- Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale – păstrat din guvernul anterior
- Constantin Niță, ministrul Economiei – fost ministru delegat, păstrat după interimatul asigurat după demisia liberalului Andrei Gerea
- Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene – păstrat din guvernul anterior
- Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor Publice – nou. Propunerea a fost o supriză chiar şi pentru ea, a declarat premierul Victor Ponta, adăugând că l-a “uns pe suflet” când aceasta, la un seminar la care a participat alături de el, i-a ţinut o lecţie de economie aplicată fostului ministru PDL Gheorghe Ialomiţianu.
- Alexandru Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informațională – nou. Specialist în absorbţia fondurilor europene, a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene în perioada 2011-2012, sub mandatul lui Leonard Orban, când UE ne-a suspendat plăţile iar Victor Ponta a criticat mereu acest lucru.
- Dan Șova, ministrul Transporturilor – păstrat din guvernul anterior şi mutat de la DPIIS – care a rămas la Secretariatul General al Guvernului (SGG) -, urmând să preia la MT şi CNADNR – pe care acum constatăm de ce Guvernul nu a divizat-o.
- Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget – păstrat din guvernul anterior
- Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învățământul Superior – păstrat
- Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism – nou, numit în locul conservatoarei Maria Grapini
- Eugen Nicolicea (membru UNPR, autorul unor legi declarate neconstituţionale de către CCR, cum sunt Legea descentralizării, revizuirea Constituţiei), ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul – nou
- Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie – nou, numit în locul lui Niţă. A lucrat în OMV Petrom, iar Antena 3 s-a grăbit să îl acuze de interese în stabilirea noilor redevenţe pentru Petrom. Moise Guran a fost mai blând, în emisiunea Biziday: “Este un expert, dar ar fi trebuit să nu fi fost numit anul acesta la conducerea ministerului”.
- Doina Pană, ministru delegat pentru Apă și Păduri – rămasă din guvernul anterior
- Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social – ministru nou. Este deputat PSD la primul mandat şi a fost timp de 4 ani (2006-2010) membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
- Bogdan Stanoevici (actor, invitat permanent a unei emisiuni de dimineaţă la Antena 3), ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni – nou.
Cabinetul Ponta 3 are 25 de miniştri, dintre care 4 doamne şi 4 vicepremieri cu portofolii.
Magda SEVERIN