Conducerea CNADNR recunoaşte că şi-a premiat directorii. Salariile vor fi reduse “doar” personalului TESA

Reducerea salariilor angajaţilor CNADNR SA “va afecta doar personalul TESA, cu procentul mediu de 15% generat de reducerea fondului de salarii în anul 2013”, anunţă, vineri, conducerea companiei, într-un comunicat remis redacţiei. Totodată, se precizează că primele acordate directorilor din cadrul companiei nu au fost la valoarea sumelor vehiculate în mass-media (5.000 de euro, n. red.), dar nici nu se spune cuantumul lor. Comunicatul CNADNR SA nu este semnat de nimeni. Amintim că angajaţii companiei au anunţat că vor intra, începând de luni, 3 iunie, în grevă japoneză.

“Personalul muncitor nu va fi afectat de această reducere, prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2013 convenindu-se o creştere cu 5% a salariilor acestora”, se mai arată în comunicat.

Cât priveşte informaţiile apărute în presă, conform cărora directorul general demisionar Mircea Pop şi-a dat o primă de 5.000 de euro, sumă similară celei acordate directorilor din subordine care lucrează cu fonduri europene.

„Nu au fost acordate prime de asemenea valori în cadrul companiei”, se precizează, sec,  în comunicat, fără a se preciza cuantumul lor. Pentru ce realizări s-au acordat aceste prime nu se ştie, atât timp cât lucrările la tronsoanele de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean sunt în întârziere, iar alte investiţii în infrastructura rutieră nu au început, din lipsă de fonduri.

Amintim că Mircea Pop a demisionat la sfârşitul lunii ianuarie, la cererea premierului Victor Ponta, în urma scandalului cu petrecerea directorilor CNADNR de la Bâlea Lac în timp ce ţara era spulberată de viscol şi ninsori.

Ministrul delegat Dan Şova a anunţat, iniţial, organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director general al CNADNR, dar nu i-a aprobat demisia şi ulterior a afirmat că nu poate să renunţe la Pop, din două motive.

Pe de o parte, pentru că Pop figurează la nr. 3 pe lista managerilor recrutaţi de Ministerul Transporturilor “pe Ordonanţa 109″, iar pe de alta, pentru că “trebuie să pui manager privat şi nu poţi să pui pe altcineva, Pop având cea mai mare experienţă”, a precizat Şova.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.