Congresul PSD a aprobat, sâmbătă, rezoluţia privind fuziunea social-democraţilor cu Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) – cu un singur vot împotrivă şi două abţineri -, precum şi proiectele de regionalizare şi descentralizare a administrativă a României, propuse de Guvernul Ponta, dar şi cel de revizuire a Constituţiei.
Social-democraţii consideră că Executivul trebuie să adopte, până la sfârşitul anului 2013, cadrul legal al regionalizării şi descentralizării administrative, iar viitoarele regiuni să aibă toate structurile constituite astfel încât România să fie pregătită să acceseze fondurile nerambursabile prevăzute la nivelul UE pentru noul exerciţiu financiar 2014 – 2020.
Cât priveşte procesul de revizuire a Constituţiei, PSD susţine că Parlamentul trebuie să aibă un rol determinant şi esenţial, în calitatea sa de unică autoritate legislativă şi de organ reprezentativ suprem al poporului român. Dezbaterea legislativă trebuie să se desfăşoare însă prin dialog cu toate forţele politice reprezentate în Legislativ şi prin respectare opiniei Opoziţiei parlamentare.
Totodată, în rezoluţia privind necesitatea revizuirii Constituţiei, PSD arată că acest proces “este un obiectiv fundamental al societăţii româneşti, ce trebuie subsumat unor principii de acţiune şi de lucru, care să fie cunoscute şi împărtăşite atât de clasa politică, cât şi de societatea civilă şi care să creeze premisele unui dialog între decidenţi şi beneficiari”.
Deocamdată, şedinţele din Parlament pe tema modificărilor ce vor fi operate în legea fundamentală s-au ţinut cu uşile închise pentru mass-media.
Magda SEVERIN