Consiliul Fiscal: Evaziunea, în creştere faţă de anul trecut. Încasări sub 60% la buget

Consiliul Fiscal estimează evaziunea fiscală pentru 2013 la 16% din PIB, din care 12,2% din PIB (72 mld lei) provine doar din TVA, faţă de 13,8% cât a estimat evaziunea pentru anul 2012. În acelaşi timp, gradul de colectare a veniturilor este foarte scăzut, de sub 60% din obligaţiile bugetare, a avertizat Ionuţ Dumitru, preşedintele instituţiei.

“Spargerea evaziunii fiscale presupune toleranţă zero la acest flagel. Un nivel de 16% din PIB atinge siguranţa naţională, viitorul acestei ţări. Aşa cum avem pact politic pe adoptarea euro ar trebui un pact politic pe combaterea evaziunii. Restructurarea ANAF este obligatorie, avem program cu Banca Mondială dar rezultatele se lasă aşteptate”, a spus Dumitru, la conferinţa “Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, organizată, ieri, la BNR, de Finamedia.

Din cele 72 miliarde lei evaziune la TVA, circa 10 miliarde de lei se regăsesc la alimente, iar la carne evaziunea este chiar mai mare decât la pâine, depăşind 80%, a adăugat preşedintele Consiliului Fiscal.

Gradul de sub 60% colectare a veniturilor bugetare este cauzat şi de birocraţia excesivă din România.

Ţara noastră se situează pe poziţia 146 din 148 din state la capitolul efectele taxării faţă de motivaţia de a munci şi investiţii.

Dumitru a mai arătat că, în standarde europene, veniturile în România sunt foarte mici, de 32,7% din PIB, faţă de 42,7% media europeană.

El a precizat că din ’90 până în prezent, România s-a apropiat cu veniturile de 35% din PIB doar în 1999 şi 2007, în timp ce veniturile fiscale au trecut o singură dată peste 30% din PIB. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.