Contracte pentru finalizarea loturilor 1 şi 2 din DN18 (Moisei-Şesuri)

CNADNR a semnat astăzi contractele de proiectare şi executie a loturilor 1 şi 2 din DN18, ce vizează remedierea lucrărilor existente și finalizarea lor. Evenimentul are loc la o lună de la desemnarea câştigătorilor licitaţiei. Loturile 3 şi 4 mai aşteaptă.

Lotul 1 Moisei – Borșa, cuprins între km 131+627 – km 156+232, a fost atribuit Asocierii SC Tehnic Asist SRL – SC Specialist Consulting SRL, iar valoarea lucrărilor este de 83.724.042,73 lei, fără TVA.

Lotul 2 Borșa – Şesuri, cuprins între km 156+232 – km 180+850, a fost atribuit S.C. Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj SA, pentru 63.844.091,16 lei, fără TVA.

Durata contractelor este de 48 de luni, din care 24 de luni proiectare și execuție lucrări (120 de zile proiectare), iar 24 de luni – perioada de garanție.

Loturile 3 şi 4 mai aşteaptă

„Astăzi am semnat contractele pentru începerea proiectării și execuției  primelor două loturi ale acestui important drum național pentru maramureșeni. Până la sfârșitul acestei luni vom semna și contractul pentru lotul 3, urmând ca după rezolvarea contestației să semnăm și lotul 4, astfel ca în aproximativ doi ani, pe DN18 să se poată circula în condiții civilizate care să asigure siguranța rutieră”, declară Narcis Neaga, directorul general al CNADNR SA, în comunicatul remis redacţiei.

„Împărțirea în 4 loturi a acestui contract de rebilitare a fost facută tocmai pentru a nu repeta experiența neplăcută avută cu fostul constructor care nu a reușit să se mobilizeze pentru a remedia problemele apărute pe întregul tronson”, precizează el.

Lucrări „în aer” de 3 ani

Contractul de reabilitare a DN18 între km 131+627 – km 220+088 Moisei – Iacobeni,  ce face conexiunea între judeţele Maramureş şi Suceava în zona montană a Munţilor Pietrosul Rodnei, a fost câştigat inţial  de compania istraeliană Shapir Structures, în 23 iunie 2011, cu o ofertă de 340.063.346,14 lei, fără TVA.

Drumul ce traversează Pasul Prislop, la 1.416 metri altitudine, a intrat în lucru în 2012 dar şantierul a fost întrerupt de constructor în vara lui 2013, după ce Guvernul Ponta a anunţat că amână finanţarea unor lucrări de infrastructură.

Starea drumului dintre cele două localităţi era catalogată de autorităţile locale drept „catastrofală”, deoarece aproape că nu se mai poate circula pe el. După negocieri intense, reprezentanţii constructorului au anunţat în august 2013 că reiau reabilitarea. Muncitorii au pus în funcţiune instalaţiile de producere a asfaltului şi a betonului şi au adus pe şantier toate utilajele necesare execuţiei lucrărilor. Lucrările au fost însă abandonate din nou.

Reabilitarea DN18 Moisei – Iacobeni se efectuează dintr-un grant de la BEI şi din contribuţia statului român.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.