Compania americana Chevron a acceptat desecretizarea contractelor din Romania, acestea fiind afisate joi, 26 aprilie, pe site-ul www.namr.ro, al Agentiei Nationale a Resurselor Minerale (ANRM), a anuntat, la Varsovia, premierul Mihai Razvan Ungureanu. El a precizat ca Chevron si-a transmis acceptul miercuri catre Executiv. Drept urmare, ANRM a si publicat acordurile semnate cu Chevron pentru explorarea a trei perimetre de la tarmul Marii Negre.
Chevron detine in Romania un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Barlad si 3 perimetre la malul Marii Negre, in jud. Constanta, la Vama Veche, Adamclisi si Costinesti. Acordurile pentru acestea din urma au fost aprobate de Guvern la sfarsitul lunii martie si vizeaza explorarea, dezvoltarea si exploatarea perimetrelor.
Potrivit documentelor publicate joi de ANRM, Chevron are dreptul de concesiune asupra perimetrelor pentru o perioada de 30 de ani, care poate fi extinsa cu alti 15 ani. Totodata, in cazul in care Chevron va descoperi gaze si petrol, va plati redevente cuprinse intre 3,5% si 13% din productie.
Acest nivel al redeventelor este unic pentru toate companiile, din cauza contractului de privatizare a Petrom, si este stabilit pana la sfarsitul anului 2014.
Contractul desecretizat mai releva ca grupul Chevron se obliga sa sape in total 8 sonde de explorare a celor 3 perimetre intr-un interval de 4 ani de la semnarea acordului petrolier. (M.S.)