Contractul cu Bechtel a fost REZILIAT

Contractul cu Bechtel a fost reziliat, iar statul român mai are să le plătească americanilor “doar” 37,2 de milioane de euro, deşi “iniţial, ei au cerut mai mult”, a anunţat Dan Şova miercuri seara, la Realitatea TV – cam patetic, spunând cu câteva minute înainte de finalul emisiunii că tocmai a primit un mail în acest sens. Amintim că din autostrada Transilvania, de 415 km, ce trebuia să fie gata în 2012 şi să coste 2,2 miliarde de euro conform contractului încheiat în 2003 de Guvernul Năstase, Bechtel construit numai 52 de km, dar a încasat 1,4 miliarde de euro.

„Noi a trebuit să curăţăm ce ne-au lăsat miniştrii PD Boagiu, Berceanu şi Nazare  din acest contract. Pe lângă prostiile pe care le-au făcut, ne-au lăsat şi 50 de milioane euro datorie către Bechtel, din 2011. I-am plătit noi, în aprilie 2013, ca să putem începe negocierile de reziliere”,  a declarat Şova.

La fel ca premierul Victor Ponta, ministrul Marilor Proiecte consideră contractul încheiat de ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, în 2003, drept “unul foarte bun”, deoarece prevedea construirea kilometrului de autostradă cu 5 milioane de euro.

În opinia celor doi, contractul a fost stricat de “prostia” ministrului Gheorghe Dobre, în 2005, în timpul Guvernului Tăriceanu, deoarece l-a renegociat urcându-i valoarea de la 2,2 la 8 miliarde de euro, şi astfel kilometrul de autostradă a ajuns la costuri astronomice, de 27 milioane de euro kilometrul.

Şova a mai spus că negocierile cu reprezentanţii companiei americane au început în februarie şi consideră o performanţă că a reuşit rezilierea în 4 luni.

“Premierul mi-a dat o şansă, să vedem dacă Transporturile pot fi conduse de un avocat.  (…) Am început negocierile cu Bechtel la începutul lunii februarie şi vă poate confirma orice avocat că este o performanţă ce am reuşit. Am spus iniţial că negocierile se vor termina pe 30 aprilie, dar a mai durat controlul pe şantier”, a argumentat Şova, precizând că termenul de 27 mai a fost greşit înţeles de jurnalişti.

Amintim că, marţi, premierul Victor Ponta i-a luat apărarea ministrului delegat spunând că este “prea transparent” şi că din acest motiv greşeşte.

Demisionarul de la CNADNR, făcut erou

Dan Şova a mai spus că “nu am cum să nu-l laud pe dir. CNADNR, Mircea Pop, deşi nu este pe placul presei”, pentru aportul consistent în reuşita negocierilor.

Amintim că Mircea Pop a fost silit să-şi dea demisia în 28 ianuarie, după ce a participat la petrecerea de la o cabană din Bâlea Lac, în timp ce zona Moldovei era măturată de viscol şi ninsori, făcând impracticabile 18 drumuri naţionale.

Deşi iniţial a anunţat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director general la CNADNR, Dan Şova nu i-a aprobat demisia şi a afirmat ulterior că nu poate să renunţe la Pop. Iar aceasta, pe de o parte pentru că Mircea Pop figurează la nr. 3 pe lista managerilor recrutaţi de Ministerul Transporturilor “pe Ordonanţa 109”, iar pe de alta, pentru că “trebuie să pui manager privat şi nu poţi să pui pe altcineva, Pop având cea mai mare experienţă”, a precizat Şova.

Un prim pas

“Primul pas era să încercam rezilierea, al doilea să începem concesiunea, al treilea să realizăm autostrada. L-am reuşit pe primul”, a precizat Şova.

Cât despre verificarea contractului cu Bechtel, ministrul delegat a spus că “în circa două săptămâni” Corpul de Control al Guvernului va avea rezultatele.

Totodată, el a spus că va desecretiza documentul: „După ce se vor termina toate formalităţile, vom purcede şi la desecretizarea contractului. Sunt bani publici, nu trebuie să fie nimic ascuns”.

Astfel, după 10 ani, România scapă de cel mai păgubos contract încheiat vreodată probabil în întreaga lume. Iar costurile le-au şi plătit, ca de obicei, toţi românii.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.