Coşmarul şoferilor la frontierele Greciei revine. Avertizare MAE

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) anunţă că Grecia a închis din nou, marți, punctele terestre de trecere a frontierei cu Bulgaria, Macedonia și Albania, iar pe teritoriul acestei țări sunt și blocaje rutiere.

La frontiera Greciei cu Bulgaria vama Promachonas este închisă pentru camioane și autobuze, de marți de la ora 14.30, pe durată neprecizată.

Prin acest punct de frontieră circulă numai autoturismele. Vama Exohis se va închide, estimativ, la ora 22.00, pe o perioadă neprecizată.

La frontiera Greciei cu Macedonia vama Evzoni este blocată în intervalul orar 20.00 — 23.00, vama Doirani este blocată în intervalul orar 19.00 — 23.00, vama Nikis este blocată în intervalul orar 18.00 — 00.00.

La frontiera Greciei cu Albania vama Krystallopigis este blocată pentru 24 de ore începând de la ora 11.00.

Pe teritoriul elen sunt și blocaje rutiere. Valea Tempi, în zona Larisa, este blocată pe perioadă nedeterminată, iar începând cu ora 12.00 a fost blocat și podul Stomio, jud. Larisa, care asigură accesul spre drumul alternativ de litoral.

În zona Kerdyllia Serres, șoseaua Egnatia este blocată pe durată nedeterminată. Ruta Tolls Malgara — Salonic este blocată de la ora 12.00, de asemenea intersecția Niselio, de pe Egnatia Odos, pe sectorul Salonic—Veria.

Intersecțiile Mlissio, Mavrovounio, Mesimerio, Apsalos, din județul Pellas, sunt blocate între orele 18.00 — 21.00. În zona Eginio, județul Pieria, drumul este închis în intervalul orar 17.00 — 22.00. DN Neapoli Tsotili, jud. Kozani, este blocat până la ora 19.00. Mai sunt blocaje în zona Kefalosi Almiros, jud. Magnisias, pe autostrada Karditsa-Volos.

Având în vedere că situația blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, MAE recomandă persoanelor interesate de tranzitarea teritoriului Greciei să verifice individual situația pe fiecare rută de călătorie.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește în siguranță’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ și ‘Google Play’), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situații speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.