COTAR cere o întâlnire urgentă cu premierul Ponta şi cu ministrul Mănescu pe tema transporturilor şi accizei

Într-o adresă transmisă, vineri, premierului Victor Ponta, ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, şi secretarilor de stat Manuel Donescu şi Marian Buică, reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cer o întrevedere urgentă pentru a le prezenta „problemele deosebit de grave din domeniul transporturilor rutiere, cu care se confruntă în prezent atât operatorii de transport, cât şi ceilalţi membri ai confederaţiei, întrucât pe calea dialogului sau a materialelor scrise transmise conducerii Ministerului Transporturilor nu s-a reuşit rezolvarea acestora”.

Vasile Ştefănescu, preşedintele confederaţiei, enumeră în 8 puncte îceste probleme, iar cel de la final face referire la introducerea accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant, care „dacă se va aplica, va dirija, inevitabil, prin componenta de transport, creşterea preţurilor finale ale tuturor produselor de pe piaţă pentru consumatori”.

Solicitarea este tardivă, întrucât noul bir a fost aprobat deja în şedinţa de ieri a Guvernului, prin modificarea Codului fiscal. Tot ieri, Executivul a aprobat şi bugetul de stat pe 2014, în care au fost cuprinse sumele calculate din majorarea accizelor prin noua modalitate de calcul (în funcţie de inflaţie şi nu de cursul leu/euro) şi din impunerea noii accize de 7 eurocenţi pe litrul de carburant. Aceste majorări se cifrează la aproape 4 miliarde de lei, la care se vor adăuga circa 1 miliard de lei din impozitul pe construcţiile speciale, impozitul forfetar şi CASS pe chirii.

Despre aceste scumpiri se ştia de o săptămână, iar presa a relatat pe larg ce costuri suplimentare implică.

Liderul COTAR îşi exprimă convingerea că premierul Victor Ponta „va interveni şi va lua urgent măsurile ce se impun, întrucât considerăm că se poate preveni valul de nemulţumiri ce există în prezent în rândul transportatorilor, care sunt decişi să organizeze măsuri de protest cu autovehiculele din dotare atât în Bucureşti, cât şi în toate judeţele din ţară”.

Iată, pe puncte, „bolile” nevindecate de ani de zile în transporturi:

1. PIRATERIA: La solicitarea COTAR s-a adoptat OUG 34/2010 privind unele măsuri pentru întârirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, dar Legea nr 168/2010 privind aprobarea ordonanţei a scos exact articolul care îi sancţiona pe „piraţi”.

„Atât timp cât acest act normativ a fost în vigoare şi a putut fi aplicat de către organele de Poliţie, s-au încasat din amenzi milioane de euro, iar noi, transportatorii autorizaţi şi licenţiaţi am putut să ne desfăşurăm activitatea într-un cadru legal şi concurenţial. Dar odată cu aprobarea prin lege (Legea 168/14.07.2010) a acestui act normativ, s-a abrogat articolul prin care se sancţiona activitatea neautorizată şi ilegală. (…) Articolul a fost scos intenţionat de unii deputaţi care au avut interese în transportul dintre localităţile jud. Ilfov şi Bucureşti, prin aceasta ei afectând transportul din întreaga ţară, iar din acest motivorganele abilitate nu şi-au putut face datoria de aproape 3 ani”, precizează preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

COTAR cere adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă care să reglementeze şi să sancţioneze activitatea de transport ce se desfăşoară fără documente legale.

2. Probleme transportului de persoane dintre Bucureşti şi localităţile din Ilfov – AMTB:  „Nici până în prezent nu se ştie ce se va întâmpla cu autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti, dacă rămâne la MT sau trece la Primăria Capitalei”.

COTAR cere să fie stabilită cât mai curând soarta acestei instituţii, pentru ca autoritatea competentă să poată întocmi Programul de transport şi stabili criteriile de departajare la atribuire, astfel încât operatorii de transport să poată achiziţiona atovehiculele necesare.

Amintim că că licenţele pentru transportul de persoane între Bucureşti-Ilfov au fost prelungite până la 1.07.2014.

3. La capitolul TRANSPORT PERSOANE, membrii confederaşiei solicită aprobarea prin Lege a OG 27/2011 – „lege în cuprinsul căreia dorim să se regăsească prevederile cuprinse în actualele Norme de aplicare a acesteia şi sancţiunile stabilite pentru încălcarea acestora”

4. Tot la transporturile de persoane „se constată că în ultima vreme societăţile sunt chemate în judecată de către Asociaţia Drepturilor de Autor care solicită sume imense de la fiecare dintre acestea (peste 800.000 lei), invocând comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambientat în autobuze, microbuze şi autocare pentru perioada 2010-2013, menţionând prevederile Art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996”.

COTAR cere abrogarea acestui articol, întrucât „operatorii de transport nu difuzează pasagerilor opere muzicale”.

5. ŞCOLILE de şoferi: Prin numeroase adrese, COTAR a formulat încă din 2011 propuneri de reglementare a acestei activităţi, dar numai anul acesta a fost promovat în acest sens Ordinul nr. 733/2013, pe care confederaţia îl susţine.

COTAR arată că în perioada de vid legislativ (4.11.2011-25.04.2013) instructorii auto autorizaţi, care se pretind a fi independenţi, şi-au bătut joc de pregătirea cursanţilor, prin neefectuarea tuturor orelor de pregătire practică, precum şi prin FABRICAREA unor dosare în schimbul unor sume de bani”.

6. CENTRE de pregătire şi perfecţionare a conducătorilor auto şi a personalului din domeniul siguranţei rutiere: COTAR reclamă că „suntem în vid legislativ, întrucât nici până în prezent nu au foist elaborate Normele metodologice de autorizare şi funcţionare a acestora”.

7. SERVICE AUTO şi staţii ITP: „Prin OG nr. 6/2012 s-a stabilit obligativitatea deplasării autovehiculelor de transport persoane cu o vechime mai mare de 12 ani pentru efectuarea inspecţiei tehnice periodice la Reprezentanţa RAR cu sediul numai în municipiile reşedinţă de judeţ, deşi există multe societăţi de transport care au service-uri auto în cadrul cărora se află ITP autorizate şi agreate de RAR”.

COTAR a formulat propuneri privind modificarea şi completarea OG 81/2000, însă reclamă că nu s-a ţinut cont de ele, astfel că solicită sprijin pentru ca şi la autovehiculele de transport persoane mai vechi de 12 ani să se poată face ITP la staţiile autorizate şi agreate de RAR, pentru a se evita deplasarea din 6 în 6 luni la reprezentanţele RAR aflate, de multe ori, la 100-150 km de sediul societăţii, propunere cu care RAR a fost de acord.

8. Acciza de 7 eurocenţi la litrul de carburanţi: COTAR cere să se renunţe la ea, cu argumentul că mulţi transportatori vor falimenta. „(…) Solicităm o conştientizare a factorilor cu putere de decizie asupra consecinţelor negative care vor apărea ca urmare a creşterii accizei la carburanţi şi care vor afecta pe termen lung atât transportatorii rutieri din România, cât şi beneficiarii acestora, implicit întreaga economie a ţării”, atrage atenţia Vasile Ştefănescu, preşedintele confederaţiei.

Totodată, el avertizează că “introducerea accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant, dacă se va aplica, va dirija, invitabil, prin componenta de transport, creşterea preţurilor finale ale tuturor produselor de pe piaţă pentru consumatori”.

Daţi click pentru a vizualiza în original Adresa COTAR.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.