Limitele de despabubire ale politelor auto RCA vor creste de la 1 ianuarie cu 33,3%, la un milion de euro, in cazul daunelor materiale din accidente rutiere, si cu 42,9%, la 5 milioane de euro, pentru vatamari corporale si decese, potrivit normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). In acest an, despagubirea maxima pentru daune materiale a fost de 750.000 de euro, indiferent de numarul partilor implicate in accidentul rutier, iar pentru vatamari corporale si decese, de 3,5 milioane de euro.
Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) este un contract prin care persoanele prejudiciate in urma unui accident rutier produs din vina conducatorului auto asigurat primesc despagubiri pentru daunele materiale si/sau vatamarile corporale suferite.
Scopul politei este ca persoanele pagubite sa primeasca obligatoriu despagubiri pentru daunele suferite, independent de situatia materiala a celui care a produs paguba.
Dupa primele noua luni, subscrierile din RCA au insumat 1,55 miliarde de lei, in scadere cu 18,5% fata de intervalul similar din 2010. Daunele platite de companiile de asigurari au crescut cu 1% si au ajuns la 1,23 miliarde de lei.
In 2010, societatile au platit un numar total de 330.100 dosare de dauna, in scadere cu 3,33% fata de anul 2009. In schimb, daunele platite au crescut cu 4,63%, la 1,6 miliarde de lei.
Societatile autorizate sa incheie polite RCA sunt ABC Asigurari, Allianz-Tiriac, Generali, Asirom, Euroins, Astra, BCR Asigurari, Carpatica Asig, Groupama, Omniasig, Uniqa si City Insurance. (M.S.)