Economia României se va redresa uşor şi va înregistra o creştere de 1,6% în acest an, şi de 2,2% în 2014, conform prognozei economice de primăvară, prezentată, vineri, de Comisia Europeană (CE). Motorul creşterii economiei rămâne cererea pe plan intern (din ce în ce mai slabă însă, dovadă şi Sărbătorile de Paşti, n.r.), investiţiile urmând să aibă o contribuţie-cheie, iar de aceea, cele publice ar trebui sprijinite de o absorbţie peste aşteptări a fondurilor de la UE, se arată în raport.
Creşterea PIB-ului României este aşteptat să accelereze la 2,2% în 2014 deoarece reformele structurale implementate în domeniul producţiei şi al pieţei forţei de muncă încep să-şi arate roadele, estimează Comisia Europeană.
Rata angajărilor a crescut peste aşteptări, în 2012, cu 1,9%, comparativ cu 2011. Totuşi, îmbunătăţirea nivelului angajărilor permanente a fost contrabalansată de o tendinţă negativă în rândul liber profesioniştilor.
Rata şomajului (sub 7,4% din forţa de muncă la grupa de vârstă între 15-74 ani, în 2011, şi sub 7% în 2012), urmează să rămână sub 7% în acest an şi în 2014.
De asemenea, şomajul în rândul tinerilor, în prezent la aproximativ 23%, ar urma să scadă uşor, dar va rămâne, totuşi, la un nivel ridicat.
Deficitul bugetar pentru acest an ar urma să fie de 2,6% din PIB şi de 2,4% din PIB anul viitor, în timp ce datoria publică este aşteptată să se stabilizeze sub 39% din PIB în 2013-2014. După o îmbunătăţire substanţială în 2012, se estimează că deficitul de cont curent al României va rămâne sub 4% din PIB în 2013 şi 2014. (M.S.)