Creşteri la exporturi, dar şi la deficit

Exporturile FOB ale României au atins 76,101 miliarde lei (16,933 mld euro) în T1, urcând cu 10,6% la valori exprimate în lei şi cu 8,1% în euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dar şi importurile CIF au crescut cu 10,2% în lei şi cu 7,7% în euro, la 83,943 mld lei (18,682 mld euro), mărind deficitul comercial, potrivit estimărilor preliminare ale INS, publicate astăzi. Astfel, deficitul comercial FOB-CIF, de 7,842 miliarde lei (1,749 mld euro) în T1, a fost mai mare cu 493,7 milioane lei (71,4 mil euro) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) a fost în T1 de 54,003 mld lei (12,022 mld euro) la expedieri și de 63,176 mld e lei (14,067 mld euro) la introduceri, reprezentând 71% din total exporturi și 75,3% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28) a fost de 22,097 mld lei (4,910 mld euro) la exporturi și de 20,766 mld lei (4,615 mld euro) la importuri, reprezentând 29% din total exporturi și 24,7% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (43,4% la export și 35,0% la import) și alte produse manufacturate (32,5% la export și respectiv 30,1% la import).

În aprilie, exporturile FOB au însumat 18,682 mld lei (4,176 mld euro), mai mari cu 4,1% în lei şi cu 2,2% în euro, iar importurile CIF au însumat 21,512 mld lei (4,811 mld euro), mai maricu 4,6% în lei şi cu 2,6% în euro comparativ cu aprilie 2013.

Față de luna martie, exporturile din aprilie au scăzut cu 7,2% în lei şi cu 6,8% în euro, iar importurile, cu 4,8% în lei şi cu 4,3% în euro.

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost în aprilie de 2,830 mld lei (634,6 mil euro), mai mare cu 207,8 mil lei (33,6 mil euro) faţă de cel înregistrat în aceeaşi lună din 2013. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.