Creşteri salariale mai mici în sectorul privat, potrivit studiului PayWell, realizat de PwC România

Creşterile salariale în sectorul privat au atins în medie 4,6%, potrivit ediţiei de anul acesta a studiului salarial şi de beneficii PayWell, derulat de echipa de consultanţă în resurse umane a PwC România. Acest nivel de creştere salarială este mai scăzut faţă de cel înregistrat în 2012 (5,1%), însă marchează revenirea la rate real pozitive de creştere, având în vedere scăderea inflaţiei (în jur de 3% anul acesta).

Temperarea creşterilor salariale nominale se poate observa la nivelul tuturor sectoarelor analizate în cadrul studiului PayWell (cu excepţia IT&C), dar sectoarele cu creştere salarială reală (peste inflaţie) sunt cele de producţie (auto, industrială), de bunuri de larg consum, distribuţie, IT&C şi farmaceutice, în timp ce companiile din sectorul bancar şi retail au aplicat creşteri salariale sub nivelul inflaţiei, se arată în comunicatul remis redacţiei din partea PwC România.

Nivelurile cele mai ridicate ale creşterilor medii salariale au fost alocate managementului (4,9%), urmate de personalul de suport (4,7%) şi personalul operaţional şi de vânzări (4,5%).

“În ultimii ani, creşterile salariale efective au fost semnificativ mai mici decât cele planificate în anul anterior, iar pentru anul următor tendinţa continuă: doar 28% dintre companiile participante la studiul PayWell şi-au stabilit deja o politică de creşteri salariale, procentul mediu fiind cel mai redus din ultimii 5 ani: doar 5,2%. Acest fapt reflectă deopotrivă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste într-o zonă mai redusă, dar şi menţinerea unei atitudini prudente, angajatorii fiind foarte atenţi la evoluţia economică şi nemaifiind dispuşi să crească costurile salariale decât în limita câştigurilor de productivitate”, a declarat Horaţiu Cocheci (foto), Senior Manager, Liderul Echipei de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

În ceea ce priveşte componenta salarială variabilă, mai mult de jumătate dintre companiile participante la studiu acordă bonusuri de performanţă. Aceste stimulente sunt mai frecvente pentru management fiind oferite de 52% dintre respondenţi, în timp ce mai mult de o treime oferă aceste bonusuri pentru personalul operaţional şi de vânzări.

Nivelul mediu efectiv plătit însă al bonusului de performanţă a fost mai scăzut decât cel planificat şi variază între jumătate de salariu şi patru salarii lunare.

Numărul de companii care oferă prime fixe este de asemenea în scădere faţă de anii anteriori; conform ediţiei de anul acesta a studiului doar 28% dintre companiile participante oferă prime fixe tuturor categoriilor de angajaţi. Acest tip de prime este oferit de obicei în sectoarele cu activitate de producţie, ca urmare a clauzelor incluse în contractul colectiv de muncă. Bonusurile fixe pot fi atât sume predeterminate, valoarea lor variind între 200 şi 1,500 lei, cât şi procent din salariu, iar în acest caz valoarea medie este echivalentul unui salariu lunar.

În privinţa principalelor beneficii oferite pe piaţa din România, s-a observat o creştere a numărului de companii care oferă beneficii legate de stilul de viaţă al angajaţilor (de exemplu activităţi sportive), în timp ce pentru celelalte categorii de beneficii (sociale, de siguranţă etc.) se păstrează tendinţa de scădere din anii anteriori.

Potrivit datelor studiului PayWell România 2013, structura pachetului total de remunerare s-a schimbat în sensul creşterii componentei variabile (bonusurile de performanţă şi comisioanele din vânzări) simultan cu scăderea ponderii salariului fix garantat în pachetul de remunerare, în timp ce ponderea beneficiilor rămâne aceeaşi ca anul trecut.

Creşterile salariale în funcţie de sector

Bănci: 2,6%, faţă de 3,2%, anul trecut

Bunuri de larg consum şi distribuţie: creşrtere identică, de 4,8%

Farmaceutice: 5,3%, faţă de 6%, în 2012

IT&C: 6,5% anul acesta, faţă de 6,1% anul trecut

Producţie auto: 7%, faţă de 8% anul trecut

Producţie Industrială: 4,3%, faţă de 4,7%, în 2012

Retail: creştere identică, de 3,1%.

Despre PayWell 2013

Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2013 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a 156 de companii din 9 sectoare economice diferite (industria constructoare de maşini, sistemul bancar, industria alimentară şi sectorul de distribuţie, industria prelucrătoare, IT, leasing, industria farmaceutică, retail, servicii externalizate şi centre de servicii). Studiul conţine, de asemenea, analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante.

Partea calitativă a raportului PayWell conţine informaţii privitoare la politicile de remunerare ale companiilor (ex. creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile), precum şi analiza unui număr de peste 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la maşina de companie la tichete de masă. Aria de cuprindere a studiului, multitudinea datelor furnizate şi numărul organizaţiilor participante fac din PayWell principala sursă de informaţii legate de politica de salarială şi de beneficii din România.

Despre PwC

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.com/ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua de firme este prezentă în 158 de ţări cu aproape 169.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.