CRH cumpără activele LafargeHolcim pentru 6,5 miliarde euro

Producătorul irlandez de ciment CRH a ajuns la un acord cu companiile Holcim şi Lafarge pentru a cumpăra cea mai mare parte dintre activele scoase la vânzare de cele două companii, inclusiv din România, pentru 6,5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Holcim.

CRH preia în România următoarele active ale companiei franceze Lafarge: două fabrici de ciment – la Medgidia şi Hoghiz – şi staţia de măcinare de la Târgu Jiu.

În România vor fi păstrate însă activele Holcim, care includ:

– 2 fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd

– o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda

– 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti.

Activele pe care le cumpără CRH reprezintă “cea mai mare parte dintre afacerile la care trebuie să renunţe” cele două companii pentru a putea încheia fuziunea convenită în luna aprilie a anului trecut, a afirmat Bernard Fontana, directorul general al Holcim, citat de Bloomberg.

CRH preia operaţiunile deţinute de Holcim şi Lafarge în Europa, Canada, Brazilia şi Filipine, care au generat anul trecut venituri în valoare de 5,2 miliarde de euro. Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) este estimat la 744 de milioane de euro pentru 2014, potrivit Holcim, se arată în comunicat.

Holcim şi Lafarge au convenit la începutul lunii aprilie a anului trecut o fuziune prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de aproximativ 40 de miliarde de euro.

În decembrie 2014, Comisia Europeană a aprobat fuziunea, care ar urma să se încheie în prima jumătate a acestui an, însă obţinerea acordului instituţiei europene depinde de renunţarea la unele dintre activele deţinute de cei doi mai producători de ciment la nivel mondial.

Decizia Holcim şi Lafarge a fost ca în ţări precum România, Germania şi Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLȘU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.