Presedintele interimar al tarii, Crin Antonescu, a declarat vineri, dupa suspendarea din functie a lui Traian Basescu, ca o posibila gratiere a lui Adrian Nastase “este o diversiune” si ca va folosi “la minim” prerogativele prezidentiale. Trebuie spus ca, potrivit Constitutiei, presedintele interimar are toate atributiile unui presedinte plin, doar ca nu poate organiza referendum, nu se poate prezenta in plenul Parlamentului si nu poate dizolva Parlamentul.
“Povestea cu iminenta gratiere a lui Adrian Nastase este o diversiune, si daca vedeti cine o colporteaza, intelegeti si unitatea de unde a fost trimis impulsul. In aceasta perioada consider firesc sa fac numai acele lucruri care trebuiesc neaparat facute. Toti consilierii prezidentiali care exista acum nu vor fi destituiti, pentru ca, pana la urma, suntem ca in fata unei sentinte care are apel. Cred ca presedintele Traian Basescu isi inceteaza deplin mandatul atunci cand poporul isi spune cuvantul. Prerogative pentru care un presedinte trebuie sa aiba si legitimitatea politica deplina fara indoiala ca le voi evita”, a declarat Antonescu vineri seara.
Intrebat daca are intentia sa faca schimbari in STS si SPP, liderul PNL a spus ca “in litera, presedintele interimar poate sa faca toate lucrurile pe care i le ingaduie Constitutia, cu exceptia catorva”. “Interpretarea mea e una retinuta, care considera ca toate aceste prerogative trebuie folosite de un presedinte care are legitimitate. Nu profita de faptul ca a trecut pe acolo prin Palat si gratiaza pe unii, degradeaza niste generali.Nimeni nu doreste sa profite de interimat pentru a politiza vreuna din aceste institutii”, a precizat el.
“Nu ma ating de ANI, DNA, Inalta Curte, CCR, Serviciile de informatii, Justitie”
Antonescu a promis ca “institutii fundamentale precum ANI, DNA, Inalta Curte, CCR, Serviciile de informatii, Justitia in ansamblul ei, toate acestea vor avea o functionare corecta, nu se va exercita nici un fel de presiune politica asupra lor”.
El a facut apel la toti cetatenii si toate institutiile statului “sa-si desfasoare activitatea normal”.
“In perioada mandatului interimar voi proceda asa cum e obligat sa procedeze orice om responsabil. Fac deosebirea intre un presedinte ales si unul interimar, conform prevederilor constitutionale peresedintele Senatului indeplineste atributiile presedintelui fara a fi cu toata greutatea presedinte. Voi cauta sa folosesc la minim folosirea prerogativelor prezidentiale.
Exact ceea ce prescrie Constitutia si legea, aia se va face”, a insistat Crin Antonescu.
Crin se instaleaza la Cotroceni, nu ca Vacaroiu
Intrebat daca se va instala la Cotroceni (avand in vedere faptul ca, la suspendarea din 2007 a presedintelui Traian Basescu, presedintele Senatului de atunci, Nicolae Vacaroiu, a preluat functia de presedinte interimar fara a se prezenta la Cotroceni in cele 30 de zile de suspendare, n. red.), liderul PNL a spus: “Cred ca locul in care se va exercita aceasta indatorire nu are importanta, presupun ca este vorba de Cotroceni. Nu am niciun fel de nerbdare sa dau buzna acolo. Voi face cu responsabilitate si discretie tot ce trebuie facut pana in 29 iulie”.
“Daca Basescu castiga eu ma retrag, si nu din suparare sau la nervi”
El a reafirmat ca, daca Basescu va fi reconfirmat in functie, paraseste scena politica. “Apreciez ca orice campanie electorala, inclusiv un referendum de demitere e o batalie electoraral si dl Basescu a si anuntat ca va da aceasta batalie. Se apropie momentul in care drumurile noastre se vor desparti. Daca este demis inteleg ca nu va mai continua activitatea politica, si am spus public ca daca alegatorii decid sa ramana in viata politica eu ma retrag, si nu din suparare sau la nervi”,amai spus Crin.
Copresedintele USL a amintit ca, la sfarsitul interventiei sale in Parlament, seful statului “a fluturat o foaie alba”. “Cred ca e sugestiv faptul ca foaia aceea era alba si cred ca a inteles ce am spus, ca exista oameni care au cuvant si atunci cand si-l dau si-l tin”, apromis el din nou.
“Nu avem nicio neclaritate cu Bruxelles, avem o declaratie a Parlamentului pe care am votat-o eu insumi”
Intrebat cum va fi reprezentata Romania in afara tarii, Crin Antonescu a raspuns ca “nu avem nicio neclaritate cu Bruxelles, avem o declaratie a Parlamentului cat se poate de clara, pe care am votat-o eu insumi”. “Nu sunt presedinte ales, indeplinesc temporar atributii ale presedintelui. Voi fi un presedinte interimar”, a insistat el.
Cat despre renuntarea la functia de lider al PNL pe perioada interimatului la Presedintie, Antonescu a spus ca “situatia mea in PNL e reglementata de statutul, fie si temporar al presedintelui, ceea ce inseamna ca in dimineata de luni voi merge si ma voi retrage temporar din PNL pe durata acestui interimat”. “Un vicepresedinte va fi desemnat sa indeplineasca interimar atributiile presedintelui. Dupa referendum, vom vedea”, a conchis el.
Magda SEVERIN