CRIZA din Ucraina: Ministrul de Interne, audiat pentru reprimarea protestelor. Guvernul acceptă supravegherea internaţională a anchetei

Vitali Zaharcenko, ministrul de Interne al Guvernului de la Kiev, a fost audiat, vineri, la Procuratura Generală a Ucrainei, în legătură cu reprimarea violentă a manifestaşiilor proeuropene care au avut loc în Capitală în noaptea de 30 noiembrie. Conform unui reprezentant de la Departamentul de Investigați al Procuraturii Generale, Zaharcenko „a depus mărturie”. Totodată, Puterea şi opoziţia din Ucraina au acceptat înfiinţarea unei echipe de experţi, sub egida Consiliului Europei, pentru a supraveghea ancheta privind incidentele violente din ţară, a anunţat, vineri, organizaţia paneuropeană cu sediul la Strasbourg.

Manifestații pro-Uniunea Europeană au fost declanșate în Ucraina de hotărârea Guvernului de la Kiev, sub presiunea Rusiei, de a refuza în ultimul moment să semneze un acord de asociere cu UE, pregătit vreme de trei ani.

Peste 300 de persoane au fost rănite în timpul protestelor.

La 1 decembrie, mai multe sute de mii de manifestanţi – între 200.000 şi 500.000, potrivit agenţiilor internaţionale de ştiri – s-au reunit pentru a protesta faţă de violenţele pe care Poliţia le-a comis în ziua precedentă asupra manifestanţilor.

Premierul Ucrainei şi cele trei partide principale ale opoziţiei au acceptat propunerea care prevede supravegherea anchetei privind confruntările de la Kiev din 30 noiembrie şi 1 decembrie de către o echipă “consultativă”, a precizat, într-un comunicat, Consiliul Europei.

“Ancheta şi rezultatele sale trebuie acceptate de toate părţile vizate”, a apreciat secretarul general al organizaţiei, Thorbjorn Jagland, adăugând că echipa va fi formată dintr-un “membru numit de opoziţie, unul numit de Guvern şi un membru din rândul comunităţii internaţionale”.

Acesta din urmă ar putea fi un fost preşedinte al Curţii Europene a Drepturile Omului, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al lui Jagland, Daniel Holtgen.

Premierul ucrainean Mikola Azarov a acceptat propunerea lui Jagland în cadrul unei discuţii prin telefon, joi seara, în timp ce opoziţia şi-a exprimat acordul în cursul zilei, a afirmat Jagland, care a mers în Ucraina pentru a contribui la “reducerea tensiunilor”.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se va întoarce vineri din China într-o ţară în criză, în care opoziţia pregăteşte o nouă reuniune de amploare duminică, 8 decembrie, pentru a cere demisia sa, după reorientarea către Rusia.

La summitul ministerial al OSCE, desfăşurat la Kiev, Statele Unite şi oficialii europenii au susţinut, joi, manifestanţii ucraineni, care îi reproşează puterii actuale că întoarce spatele integrării europene.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.