Croaţia şi-a închis 7 dintre cele 8 puncte rutiere de trecere a frontierei cu Serbia: Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut, precum şi drumurile spre ele.
Doar punctul de trecere de la Bajakovo și autostrada Belgrad-Zagreb a rămas deschise, relatează EFE.
Fluxul de migranţi – peste 13.000 începând din 16 septembrie – s-a dovedit mult peste puterile de primire a Croaţiei – iniţial dispusă să-i găzduiască după ce Ungaria şi-a închis graniţa cu Serbia.
Oficialii din Croaţia spun acum că nu au altă variantă.
Croaţia a încercat să ducă refugiaţii în centre de azil, dar din cauza numărului foarte mare de imigranţi mulţi au rămas pe străzi. În aceste condiţii, o parte dintre imigranţi vor să meargă în Slovenia, care face parte din spaţiul Schengen.
Slovenia a reintrodus, de ieri, controalele la graniţa cu Ungaria, şi este de aşteptat să procedeze la fel şi cu Croaţia.
Ministrul croat de Interne, Ranko Ostojici, a afirmat că ţara sa este “absolut plină”.
“Nu mai veniţi aici. Staţi în centrele de refugiaţi din Serbia şi Macedonia şi Grecia. Acesta nu este drumul către Europa. Autobuzele nu vă pot duce acolo. Este o minciună”, le-a transmis oficialul imigranţilor.
Şi premierul croat Zoran Milanovici a afirmat că ţara sa are “o capacitate limitată”.
În contextul crizei migraţiei din Europa, Croaţia este a doua ţară, după Ungaria (15 septembrie), care a închis graniţa cu Serbia – stat din afara Uniunii Europene. În acelaşi timp, trei ţări din UE au reintrodus oficial controalele la graniţă: Slovenia (17 septembrie), Germania (13 septembrie) şi Austria (14 septembrie).
La frontiera dintre Ungaria şi Serbia se află încă mii de migranţi. Zilele trecute au avut loc confruntări: migranţii au aruncat cu pietre în forţele de ordine iar acestea au răspuns cu tunuri de apă.
Ulterior, premierul ungar a dat ordin Armatei să maseze blindate la graniţă. Şi Serbia a adus tehnică militară la frontieră.
Magda SEVERIN