Cum se plătește prin SMS taxa de pod la Cernavodă

CNADNR explică modalitatea de plată prin SMS a taxei de trecere a podului Fetești-Cernavodă. În minivacanța de 1 Mai (30 aprilie ora 00:00 – 3 mai ora 23:59) au traversat podul 62.552 vehicule, din care 37.676 au tranzitat stația de taxare pe benzile “etarif” iar 24.876, prin secțiunea de taxare manuală. 

Prin intermediul SMS au fost achiziționate 26.116 treceri iar la distribuitorii autorizați (OMV Petrom, MOL și Rompetrol), 23.788 de treceri (1 trecere, 2 treceri, 20 treceri) – în total, 49.904 treceri achiziționate.

 Iată pașii ce trebuie urmați pentru plata prin SMS a taxei:

1. Se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1. 

2. Se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total). 

3, Pentru confirmarea achiziției, se trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul DA, ulterior primirii mesajului de la pasul 2. 

4. Se va primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține seria peajului, categoria acesteia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emis și data la care perioada de valabilitate expiră.

Precizări suplimentare:

Prin SMS se poate achiziționa peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor între Fetești și Cernavodă) doar pentru 1 trecere.

În cazul în care se trimite textul în alt format decât cel prevăzut la pasul 1, acesta nu va fi luat în considerare.

Detallii privind costul total al achiziției peajului prin SMS este comunicat utilizatorului în mesajul text prevăzut la pasul 2.

Costul total al achiziției peajului prin SMS cuprinde, pe lângă costul tarifului de trecere, și costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte (care poate fi diferit, în funcție de operator), conform prevederilor art. 3 alin. (6) din Normele metodologice pentru aplicarea de către CNADNR SA a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere, aprobate prin OMT nr. 611/2015.

Utilizatorul nu poate considera peajul emis dacă nu a primit mesajul de confirmare prevăzut la pasul 4.

Categoria tarifară peaj asociată tipului de vehicul:

Autoturism/Marfă MTMA<=3,5 tone

Marfă 3,5 tone<MTMA< 12 tone / Microbuz

Marfă MTMA>=12 tone, <=3 axe / Autocar

Marfă MTMA>=12 tone, >=4 axe

Pentru informații suplimentare referitoare la categoriile tarifare, se poate trimite la numărul 7577 un mesaj cu textul INFO (0,05 EUR+TVA/SMS trimis).

Pentru cartelele preplătite nu se aplică TVA, achiziția fiind efectuată numai dacă există disponibil creditul necesar.

Amintim că, din 30 aprilie, plata tarifului de trecere pentru podurile peste Dunăre între Fetești și Cernavodă se realizează prin intermediul SIEGMCR (sistemul informatic de emitere gestiune și monitorizare a rovinietei).

Tarifele de trecere a podurilor sunt cuprinse între 13 si 91 lei, iar amenzile de la 130 la 910 lei. Dacă plata se efectuează prin SMS, la tariful de trecere se adaugă costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.