Cum va fi iarna

După iarna teribilă din februarie, când ninsorile şi viscolul au blocat întreaga jumătate de sud a ţării, tot românul se aşteaptă să fim feriţi 4-5 ani de astfel de fenomene. Ei bine, nu-i aşa: anul acesta va fi o iarnă „firească pentru România”, cu “cel puţin un viscol în luna decembrie şi cel puţin două în ianuarie şi februarie”, plus ninsori abundente şi ger de până la -20 de grade Celsius, noaptea, în zonele joase, potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Ei au făcut, joi, estimările pentru perioada următoare, în cadrul Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice.

“Trebuie să ne pregătim pentru o iarnă aşa cum este normal să fie în ţara noastră, cu toate fenomenele extreme – ninsori abundente, intensificări ale vântului, adică viscole, urmate de perioade de ger. Nu va fi acea iarnă blândă care era aşteptată“, a anunţat Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.

Astfel, ea a precizat că va fi cel puţin un viscol în luna decembrie şi cel puţin două, atât în ianuarie, cât şi în februarie.

Totodată, nu ar fi exclus şi nici nefiresc ca în unele nopţi de iarnă, în zonele joase (depresiuni şi la câmpie), temperaturile să ajungă la -20 de grade Celsius, aşa cum în iarna trecută au fost -23 de grade.

Când vine

Condiţiile pentru instalarea iernii se vor crea după data de 23 noiembrie, în special în jumătatea de nord a ţării şi în zonele de munte. Prima ninsoare nu poate fi prevăzută însă deocamdată, întrucât poate fi făcută doar cu10 zile înainte de producerea fenomenului, a spus, la rândul său, Ion Sandu, directorul ANM.

„În ultima decadă a lunii noiembrie şi până în 3 decembrie va fi o scădere evidentă a valorilor minime şi maxime. Dincolo de 23 noiembrie, temperaturile minime vor fi, în medie, negative. În ultima decadă a acestei luni, este foarte posibil să fie manifestări de iarnă în regiunile nordice, nord-vestice şi în zona de munte. Vremea foarte caldă pe care am avut-o până în acest moment a făcut ca pe alocuri precipitaţiile din zonele amintite să fie sub formă de ninsoare, dar fără depunere se strat de zăpadă. Spre sfârşitul lunii noiembrie, pentru scurt timp, se va depune strat de zăpadă în regiunile precizate. În decembrie, regimul termic va fi apropiat de mediile climatologice, cu maxime între 0 şi 9 grade. Minimele încep să devină preponderent negative”, a explicat Georgescu.

Ce precipitaţii

La capitolul precipitaţii, vom avea ploaie şi ninsoare în decembrie şi preponderent ninsoare în ianuarie.

“De regulă, în decembrie sunt precipitaţii mixte, iar acestea par a fi destul de apropiate de mediile climatologice pentru sud-est şi vest, iar pentru celelalte regiuni aşteptăm mai mute precipitaţii. În ianuarie, cantităţile de precipitaţii prognozate par a se încadra în limite climatologice normale, respectiv între 40-60 l/mp. În ianuarie, este foarte probabil ca precipitaţiile să fie în majoritate sub formă de ninsoare, dacă prognoza se va concretiza”, a adăugat Florinela Georgescu.

Dacă aceste estimări se vor adeveri, precipitaţiile nu vor fi suficiente pentru a reface la nivel optim rezerva de umiditate a solului, afectată masiv în anul agricol (septembrie 2011 – august 2012) excesiv de secetos care a trecut, dar următorul an agricol nu va fi unul catastrofal, a precizat Ion Sandu.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.