Cupa Suzuki ajunge în Moldova

După ce a revigorat competiţia la clasa 9 din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, Cupa Suzuki se pregăteşte de o nouă evoluţie spectaculoasă, de aceasta data pe probele speciale de la Raliul Moldovei Cotnari Bacău.

Echipajele din Cupa Suzuki au dominat ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri şi acum se pregătesc pentru cea de-a saptea rundă din sezonul 2013, Raliul Moldovei Cotnari Bacău, întrecere programată în perioada 12-14 septembrie. Protagoniştii cupei vor avea de parcurs în cele doua zile de concurs 127,48 kilometri împărţiţi în 11 probe speciale.

Cu doua victorii din tot atatea participari, echipajul format din Alex Mirea şi Dragos Despinoiu (foto cap de pagină) este favorit la câştigarea Cupei Suzuki la etapa de la Bacău.

”Asa cum am mai spus-o, Cupa Suzuki reprezinta obiectivul nostru principal pentru acest sezon, pe care l-am inceput abia la jumatate. Premiile puse in joc la cupa reusesc sa ne reduca costurile de participare iar pentru noi acest lucru este destul de important. Ne-am acomodat cu masina, evoluam pe suprafata noastra preferata de concurs, macadamul, asa ca speram sa fim din nou in forma si sa reusim sa obtinem un rezultat cat mai bun.” a declarat Alex Mirea, liderul la zi al Cupei Suzuki.

Aflat pe locul al treilea dupa tot atatea etape disputate din Cupa Suzuki, Calin Bucur va fi prezent la Raliul Moldovei Cotnari Bacau alaturi de copilotul sau obisnuit.

Calin BUCUR

“Voi lua startul alaturi de Alex Ardelean, care se intoarce cu forte proaspete din scurtul concediu paternal si sper sa facem o figura frumoasa la Bacau. Ca si cursa de la Arad, Raliul Moldovei va fi unul nou pentru noi, obiectivul  fiind terminarea lui si o clasare cat mai sus in cadrul Cupei Suzuki si a clasei 9.” a spus si Calin Bucur inaintea celei de-a saptea etape din cadrul Campionatului National de Raliuri.

Cel de-al treilea echipaj care va lua startul la Bacau in cadrul Cupei Suzuki, este cel format din Madalin Radu Arhire si Radu Dumitru.

Madalin ARHIRE

“Ne leaga amintiri frumoase de etapa de la Bacau, chiar daca anul trecut ne-am chinuit la intoarcerea pe macadam dupa o pauza de sase luni. Programul raliului este unul compact, probele sunt frumoase, insa lupta pentru podium la clasa 9 si la Cupa Suzuki va fi una destul de fierbinte. Plecand de la aceste considerente, suntem decisi sa ne concentram pentru a obtine un rezultat cat mai bun si speram sa fim feriti de probleme tehnice si sa nu mai facem greseli stupide ca la Arad.” a declarat si Madalin Radu Arhire, care ocupa inaintea etapei de la Bacau pozitia a patra in cadrul Cupei Suzuki.

Vineri in prima zi, parcul de service va fi amplasat in fata Primariei din Moinesti iar sambata in parcarea Arena Mall din Bacau. La sfarsitul fiecarei zile de concurs, organizatorii au pregatit cate un concert, pe scena din apropierea Prefecturii din Bacau, unde vor canta formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu. Superspeciala Speed Park, care se va desfasura vineri de la ora 16:54, va fi transmisa in direct pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, urmand sa fie retransmisa in aceeasi zi, de la ora 19:00 si pe postul de televiziune GSP TV. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.