Dacia a vândut anul trecut 359.822 de autovehicule, cu 4,8% mai multe decât în 2011, pe pieţele internaţionale înregistrând cele mai bune rezultate, cu 337.674 unităţi vândute în 43 de ţări de pe 4 continente, au anunţat, vineri, reprezentanţii producătorului auto.
“În acelaşi timp, 2012 a reprezentat un an crucial pentru evoluţia gamei Dacia, fiind punctat de lansarea a 6 modele noi. Aceasta a permis mărcii Dacia să-şi reînnoiască oferta de produse, prin introducerea noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway. În plus, au fost abordate în premieră noi segmente de piaţă, cum este cel al vehiculelor de familie şi al vehiculelor combi, cu modelele Lodgy, Dokker şi DokkerVan”, potrivit unui comunicat al producătorului auto român.
Graţie valului de lansări din 2012, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa. Astfel, cel mai vechi model al gamei, Duster, datează din primul semestru al anului 2010, când a fost lansat.
Vânzările în Europa Occidentală s-au menţinut la un nivel comparabil cu cel din anul precedent, în contextul în care piaţa regională a scăzut cu 8,6%. În total, în statele din vestul Europei au fost vândute în 2012 peste 230.000 de vehicule marca Dacia.
Principalele pieţe externe au fost Franţa, cu 84.522 de unităţi vândute, Germania, cu 46.590 de unităţi vândute şi Algeria, 41.710 unităţi vândute.
Lider în România
În România, Dacia a reuşit să-şi menţină poziţia de lider, cu peste 26% din totalul vânzărilor de vehicule noi, în ciuda contextului defavorabil marcat de o scădere abruptă a pieţei.
“Situaţia pieţei auto din România, profund afectată de incertitudini şi de contextul economic dificil, rămâne un motiv de preocupare. Anul trecut a fost consemnată o nouă scădere a pieţei totale de vehicule noi, care se situează astfel la cote care nu au mai fost înregistrate de la începutul acestui secol, în timp ce piaţa vehiculelor de ocazie importate a crescut cu peste 75%”, se arată în comunicatul Dacia.
Din cele 22.148 vehicule Dacia comercializate în cursul anului trecut pe piaţa locală, 20.050 sunt autoturisme, iar restul de 2.098 sunt vehicule utilitare. În clasamentul pe modele, Logan berlină rămâne cel mai bine vândut vehicul, cu 9.208 unităţi comercializate, urmat de Duster, cu 5.447 de unităţi şi de Logan MCV, cu 1.940 de unităţi. (M.S.)