Daimler extinde producţia în România cu investiţii de 280 mil. euro

Consiliul de administrație Daimler AG a decis să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars. În urma aprobării de către Consiliul de Supraveghere, sunt planificate acum capacități suplimentare pentru asamblarea cutiilor de viteze ce urmează a fi stabilite la unitatea de producţie Daimler din România, Star Transmission. Pentru producţia unei noi generații de cutii de viteze automate, vor fi investite în România mai mult de 280 de milioane de euro. În total, compania plănuieşte investiţii de peste 300 de milioane de euro, se arată în comunicatul remis redacţiei din partea companiei şi pe care îl publicăm integral.

Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administrație Daimler pentru Producție și Achiziții Publice Mercedes-Benz Cars și Mercedes-Benz Vans, explică: „Extinderea reţelei noastre de producție va include o locație suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacitățile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienților, cu o flexibilitate mai mare în viitor.”

Ţinând cont de faptul că producţia este supraîncărcată şi lipseşte spaţiului necesar dezvoltării producţiei de cutii de viteze în Stuttgart, vor fi construite locații suplimentare.

“De peste 10 ani, Star Transmission continuă să fie un partener de încredere al locaţiilor noastre producătoare de sisteme de transmisie, din Germania. Având în vedere situaţia actuală și în baza experienței si colaborarii excelente cu Star Transmission, opțiunea pentru asigurarea capacităților necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extinde activitățile din România”, explică Peter Schabert, Directorul de Producţie pentru Sisteme de Transmisie a Mercedes-Benz şi al Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim, referindu-se la planurile pentru viitoarea rețea de producție de cutii de viteze.

“Fabrica de cutii de viteze din Stuttgart va rămâne în continuare centrul producției de cutii de viteze pentru Mercedes-Benz Cars și va acționa în calitate de centru de competență în această rețea de producție”, a adăugat el.

“Conducerea fabricii și cea a Sindicatului au convenit, în urmă cu doi ani, să producă noua cutie de viteze automată şi un modul de asamblare la locația din Stuttgart-Hedelfingen. Consiliul de administrație și-a reafirmat astfel angajamentul pentru producția internă a cutiilor de viteze. Cel de-al doilea modul de asamblare din Sebeș va fi aprovizionat de la locația noastră de producție. Cererea crescută pentru cutii de viteze asigură utilizarea pe termen lung a capacității de producție de cutii de viteze în cadrul locației din Stuttgart-Hedelfingen”, a declarat Wolfgang Nieke, președintele Sindicatului Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim și al Dezvoltării de Autoturisme Mercedes-Benz.

Daimler, fabrica,2013_Transmission Production at Star Transmission

În scopul transferării experienţei de la Stuttgart în mod corespunzător, angajații români vor urma un program special de calificare. Ei vor participa timp de mai multe luni la fabrica din Untertürkheim, în echipe de asigurare a calității, de întreținere și de logistică, pe lângă cele de producție.

Unitatea de producţie Daimler, Star Transmission, a fost înființată în anul 2001. În prezent, compania și cei aproximativ 800 de angajați din locațiile Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele și cutiile de viteze ale autoturismelor actuale Mercedes-Benz, precum și cutii de viteze pentru modelele mai vechi, pentru asigurarea pieselor de schimb. A fost deja luată decizia pentru a începe producția unei cutii de viteze automate cu 5 trepte, la mijlocul acestui an, în noua locație din Sebeș, până la ieşirea din fabricaţie.

Începând din 2014, generația actuală de cutii de viteze cu dublu ambreiaj va fi, de asemenea, asamblată acolo. Acest lucru va oferi, astfel, capacități suplimentare de asamblare care vor completa producția din Stuttgart, unde a fost concentrată asamblarea până în prezent.

Cu sprijinul Guvernului României in vederea extinderii capacităților de producție, se preconizează că o nouă generație de cutii de viteze automate va fi, de asemenea, fabricată în noua rețea de producție care implică locațiile din Stuttgart (producție completă, inclusiv asamblare) și Sebeș (doar asamblare) începând cu anul 2016.

Rațiunea acestui plan este cererea în continuă creștere pentru cutii de viteze, în conformitate cu strategia de creștere a Mercedes-Benz 2020. Fabrica de cutii de viteze localizată în Stuttgart-Hedelfingen, parte a fabricii din Untertürkheim, se află astăzi deja la capacitate maximă.

Întregul spațiu disponibil a fost dezvoltat treptat în ultimii ani, astfel încât locaţia – din cauza localizării sale geografice speciale, în partea de sus a Văii Neckar din Stuttgart – a atins nivelul său maxim de extindere, fără alte posibilităţi.

În același timp, orice fel de extindere a capacității diviziei Mercedes-Benz Cars poate contribui decisiv la creșterea profitului, luând în considerare competiția globală acerbă din segmentul premium. Această premisă se aplică și în cazul cutiilor de viteze, ce sunt produse în fabricile proprii, contrar abordării preferate de competiție.

În general, viitoarea rețea de producție a cutiilor de vitezelor este gândită astfel încât să asigure necesarul de producţie și în viitor – într-o manieră sigură și foarte flexibilă, conform cerinţelor din piaţă, îndeplinind totodată și obiectivele financiare.

Despre rețeaua de producție a sistemelor de propulsie pentru Mercedes-Benz Cars

Rețeaua de producție a sistemelor de propulsie Mercedes-Benz Cars este formată dintr-o serie de locații din Germania și este completată de locaţii internaționale de producție corelate cu producția în creștere a autovehiculelor Mercede-Benz, în piețele relevante.

Locația centrală este fabrica Mercedes-Benz din Unterturkheim, unde în cele 6 secții separate sunt produse motoare, cutii de viteze și punţi. În anul fiscal anterior, Daimler a investit doar aici aproximativ 900 de milioane de euro, pentru mărirea și transformarea fabricii de sisteme de propulsie, precum și pentru lansarea fabricării de noi produse și tehnologii de fabricație, ca rezultat al cererii ridicate din partea consumatorilor, fapt ce a dus implicit și la crearea a 350 de locuri noi de muncă. În 2013, compania va investi în această locație peste 800 de milioane de euro.

Fabrica Mercedes-Benz din Berlin produce motoare și componente pentru sisteme de propulsie, în timp ce fabrica Mercedes-Benz din Hamburg este responsabilă cu producția punţilor și a diverselor componente adiționale.

O altă locație importantă în producția de motoare este filiala din Kolleda/Thurinigia, MDC Power, ce a fost distinsă recent cu prestigiosul premiu „Fabrica Anului”. Atunci când vine vorba de locațiile internaționale, Star Transmission, unitatea noastră de producţie din România, este responsabilă pentru producția de componente pentru motoare şi cutii de viteze, precum şi pentru cutii de viteze, ca piese de schimb.

Începând cu acest an, locația de producție din Beijing (BBAC – joint venture dintre Daimler și partenerul BAIC din China) – va începe fabricarea de motoare, pentru a asigura producția locală de autoturisme și autovehicule comerciale uşoare Mercedes-Benz.

Începând cu anul 2014, ca urmare a parteneriatului strategic dintre Daimler și alianța Renault-Nissan, Daimler și Nissan vor începe fabricarea în comun în SUA a motoarelor pe benzină în 4 cilindri bazate pe tehnologia Mercedes-Benz, la fabrica Nissan din Decherd/Tennessee.

Unul dintre principalii beneficiari ai acestor motoare va fi noul model Clasa C, produs în fabrica Mercedes-Benz din Tuscaloosa/Alabama.

Despre Daimler

Daimler AG este una dintre cele mai de succes companii producătoare de autovehicule din lume. Datorită diviziilor Mercedes-Benz Cars, Daimler Trucks, Mercedes-Benz Vans, Daimler Buses și Daimler Financial Services, compania a devenit unul dintre cei mai importanți producători auto de autovehicule din clasa premium și este cel mai mare constructor global de autovehicule comerciale.

Daimler Financial Services oferă un pachet complet de produse financiare, cuprinzând servicii de finanțare, leasing, asigurare și management de flote. Cei doi fondatori ai companiei, Gottlieb Daimler si Carl Benz, au scris istorie prin inventarea autovehiculului în anul 1886.

În calitatea sa de pionier în construcția de autovehicule, Daimler continuă să creeze viitorul în privinta mobilității: compania investește atât în tehnologii inovatoare și ecologice, cât și în autovehicule sigure și de înaltă calitate, care să-i fascineze pe clienții săi.

Daimler este singura companie producătoare de autovehicule care investește în dezvoltarea de sisteme de propulsie alternativă, atât în propulsia hibridă, cât și în motoare electrice și sisteme de propulsie cu pile de combustibil, cu scopul de a asigura călătorii fără emisii pe termen lung. Și aceasta deoarece compania Daimler consideră că responsabilitatea față de societate și față de mediul înconjurător este o obligație a sa.

Daimler comercializează autovehiculele și produsele sale financiare în aproape toate țările și deține unități de producție pe cinci continente. În portofoliul său actual se află, pe lângă Mercedes-Benz, cea mai valoroasă marcă auto din lume, se află şi alte mărci: smart, Freightliner, Western Star, BharatBenz, Fuso, Setra și Thomas Built Buses.

Compania este listată la bursele din Frankfurt și Stuttgart (codul bursier DAI). În anul 2012, concernul cu peste 275.000 de angajați a vândut 2,2 milioane de autovehicule. Cifra sa de afaceri a fost de 114,3 miliarde de euro, cu un profit (EBIT) de 8,6 miliarde de euro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.