Dan Şova, şef peste Transporturi. LISTA miniştrilor interimari

Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură (funcţie sub care a preluat acum un an CNADNR cu autostrăzile şi drumurile naţionale, fără a mai diviza ulterior compania) a devenit, astăzi, ministrul interimar al Transporturilor, după demisia liberalei Ramona Mănescu, şi are numai un pas până la a deveni ministru plin. Toţi miniştrii PNL au demisionat până la ora 12.00, aşa cum a anunţat aseară liderul partidului, Crin Antonescu. Preşedintele Traian Băsescu a semnat imediat decretele şi şi-a exprimat speranţa ca noua structură parlamentară să fie aprobată de Parlament săptămâna viitoare, pentru a nu se prelungi criza politică. 

Ce are în comun un avocat cu transporturile? Gestionarea unei sume uriaşe din buget.

După ruperea USL, portofoliile eliberate de cei 7 liberali ce mai rămăseseră în Guvern au fost ocupate de miniştrii PSD – care le-au dublat, practic, prin înfiinţarea unor noi ministere sau departamente la crearea Guvernului Ponta II, astfel încât cele 16 ministere moştenite de la guvernele Boc şi MRU au devenit 26, cu tot cu cei 9 miniştri delegaţi. Cabinetul a însumat până astăzi 28 de membri, cu Gabriel Oprea – vicepremier fără portofoliu, şi Victor Ponta, premier.

Plecarea liberalilor lasă Executivul (care va deveni Guvernul Ponta III, dar nu ştim încă dacă restructurat sau nu) mai mic cu 7 miniştri, prin comasarea ministerelor cu departamentelor. Astfel:

  • Ministerul Transporturilor va fi condus interimar de Dan Şova, ministrul delegat al Marilor Proiecte
  • Ministerul Sănătăţii va fi condus interimar de Nicu Bănicioiu –
  • Ministerul Muncii va fi condus interimar de Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social
  • Ministerul Culturii va fi condus interimar de Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Cercetare
  • Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei, va prelua şi interimatul la Relaţia cu Parlamentul
  • Rovana Plumb, ministrul Mediului, va prelua interimatul la Ape
  • Titus Corlăţean, ministrul de Externe, va prelua interimatul la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat că “avem 9 ministere din 17 ocupate de interimari (cu tot cu ministerele Finanţelor, Economiei şi Internelor – n.r.), ceea ce arată un guvern instabil”.

“Primul-ministru a solicitat ca alte 7 ministere să fie ocupate de miniștri interimari, actuali membri ai Guvernului. Înțelegând că nu a terminat negocierile cu alte formațiuni politice cu privire la asigurarea unei majorități în Parlament, am fost de acord să semnez imediat decretele de numire”, a declarat el, la Palatul Cotroceni.

Şeful statului şi-a exprimat speranţa ca marţea viitoare noua structură guvernamentală să treacă prin Parlament: “Am speranţa că planificarea premierului se va întâmpla, pentru ca România să aibă un Guvern legitim şi o majoritate parlamentară consolidată”.

Cu alte cuvinte, interimatul la cele 9 ministere trebuie curmat rapid iar guvernanţii să se apuce odată de treabă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.