Delegaţia FMI analizează privatizarea CFR Marfă

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM) şi Comisiei Europene (CE), condusă de Andrea Schaechter, se află, luni la prânz, la Ministerul Transporturilor, pentru a evalua privatizarea CFR Marfă. Cum premierul Victor Ponta, care asigură interimatul la şefia Transporturilor, se află într-o vizită oficială în Spania, discuţiile membrilor delegaţiei FMI se vor purta cu secretarul de stat Cristian Ghibu. La minister a venit şi Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, condamnat la 5 ani de închisoare. Prezenţa lui este justificată de faptul că licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile CFR Marfă s-a organizat în timpul mandatului său.

Contractul cu Grup Geroviar Român (GFR), câştigătorul licitaţiei, nu s-a încheiat nici la o lună de la desemnarea câştigătorului. Oferta GFR a fost de 202 milioane de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să îl învestească pe Ovidiu Silaghi ministru în locul lui Fenechiu, lăsându-l pe premierul Ponta să îşi încheie interimatul la şefia Ministerului Transporturilor şi să îşi asume direct finalizarea privatizării CFR Marfă. Premierul i-a trimis, totuşi, luni dimineaţă, şefului statului propunerea de numire a lui Silaghi.

Misiunea comună a FMI, BM şi CE se află la Bucureşti în perioada 17 – 31 iulie, pentru a discuta cu autorităţile române evoluţiile economice recente, perspectivele macroeconomice, coordonatele politicilor monetare şi fiscale, precum şi progresul reformelor structurale.

În funcţie de rezultatul evaluărilor pe care membrii misiunii le vor face asupra angajamentelor Guvernului Ponta vor putea începe negocierile pentru încheierea unui nou acord de împrumut cu România.

În cursul dimineţii, reprezentanţii misiunii FMI şi cei ai  delegaţiei Comisiei Europene s-au întâlnit cu reprezentanţii Băncii Comerciale Române (BCR).

La ora 15.30, oficialii instituţiilor financiare internaţionale se vor întâlni şi cu Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine. Principalul subiect de pe agenda discuţiilor fiind cel legat de implementarea bugetului de investiţii al CNADNR, informează Departamentul de resort.

Luni, delegaţia va mai purta discuţii cu preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, şi cu conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, experţi ai FMI discută cu ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, aspecte legate de execuţia bugetului pe 2013 şi rectificarea bugetară, trezorerie şi datorie publică.

În perioada 15-16 iulie 2013, în România s-a aflat şi directorul general al FMI, Christine Lagarde, care a anunţat, la o masă rotundă organizată la BNR, că este posibil ca Fondul să semneze un nou acord de tip preventiv cu România.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.