Deszăpezire cu Armata, banii – la firmele cu contract la CNADNR

Autorităţile au învăţat ceva preţios în această iarnă: pot închide zile întregi drumurile naţionale, pe motiv că astfel previn înzăpezirea maşinilor în trafic şi – Doamne fereşte! – moartea pasagerilor. Apoi, când le vine bine, trimit un plug amărât să deszăpezească – în funcţie de câte asemenea utilaje deţin în zonă. Dacă situaţia devine critică, Guvernul pune repede Armata să cureţe drumul; dacă nu, „merge şi aşa“.

Anul acesta, pentru prima dată în istoria deszăpezirii din România, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa a rămas închisă opt zile, Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti două zile şi Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti patru zile. Alte zeci de drumuri naţionale au rămas blocate timp de peste o săptămână. Şi tot pentru prima dată s-a instituit Cod Roşu de fenomene periculoase, în şase judeţe din sud-est. Asta înseamnă că nimeni nu a mai intrat şi ieşit din judeţ pe nicio cale rutieră.

O gafă monumentală a fost făcută de CNADNR şi de Poliţia Autostrăzi la interzicerea circulaţiei pe A1: zeci de maşini au rămas captive în trafic de la ora 12:00, între km 52-55 pe sensul spre Bucureşti, după un carambol cu 14 autoturisme şi un TIR.

Când oamenii au constatat că sunt uitaţi de autorităţi iar zăpada le-a blocat portierele ajungându-le la geamuri, au sunat la televiziuni. Era singura lor speranţă după 6 ore, aşa cum s-a dovedit şi la accidentul aviatic cu medici.

La presiunile mass-media, au fost trimişi 40 de militari cu utilaje proprii. Pe autostradă rămăsese blocată şi o ambulanţă cu răniţii din carambol. TAB-ul Armatei nu putea însă înainta pe lângă maşinile îngropate în zăpadă, astfel că singura soluţie a fost să oprească pe sensul opus în dreptul Salvării şi să preia, peste parapet, tărgile cu răniţi. Pentru scoaterea din nămeţi a celorlalte maşini – rămase blocate 9 ore – a fost nevoie ca utilajul Armatei să dărâme o porţiune din parapeţii dintre sensurile de mers.

CNADNR se laudă cu 2.736 de utilaje

CNADNR a încheiat fifty-fifty prin licitaţie şi prin încredinţare directă contractele pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi autostrăzilor. Ministrul delegat Dan Şova, în subordinea căruia se află de un an compania, a justificat că foarte puţine firme au depus oferte la licitaţie şi că a fost constrâns să apeleze la negocierea directă.

CNADNR susţine că are pregătite 603 utilaje proprii şi 2.133 utilaje închiriate, dispuse în cele 366 de districte şi puncte de sprijin şi deservite de 8.400 de persoane. În total, 2.736 de „maşinării“: utilaj funcţional tip Unimog cu lamă/plug şi răspânditor de material antiderapant; autofreză; buldoexcavator; încărcător frontal; autoremorcher; autoutilitară pentru informare; autogreder: tractoare cu lamă de minim 250 CP.

„Toate utilajele închiriate sunt asigurate prin 50 de contracte de prestări servicii de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, iar în afara acestora, în alte 2 secţii de drumuri naţionale unde nu au existat ofertanţi, s-au încheiat 39 de contracte pentru închirierea a 91 de utilaje“, arată reprezentanţii companiei.

Presa a scris pagini întregi despre posesorii contractelor de deszăpezire, inclusiv despre faptul că una dintre firme este a unor surori fotomodel. Nu este o noutate, fiecare dintre partidele aflate la putere au dat contracte clienţilor politici. Iar anul acesta sunt două runde de alegeri: europarlamentarele, în 25 mai, şi prezidenţialele, în 2 şi 16 noiembrie.

Diferenţa este că, acum, numele firmelor clientelare care au contracte de deszăpezire nu mai sunt ţinute secrete, ci sunt publicate pe pagina de internet a CNADNR. Evident, nu şi sumele pe care le primesc.

A2, deschisă după 8 zile

Însă după deszăpezirea catastrofală din perioada 24 ianuarie – 2 februarie, jumătate din cele 100 de milioane de euro puse la bătaie de CNADNR pentru această iarnă ar trebui date Armatei şi Jandarmeriei, care au făcut treaba firmelor cu contracte încheiate pentru partea de sud şi de sud-est a ţării.

Asta a propus presa, iar preşedintele Traian Băsescu a preluat din zbor ideea şi a transformat-o în ce îi place lui cel mai mult: armă politică.

„Deszăpezirea s-a făcut de către oamenii aceştia prin lungi comandamente la televizor, penibile de multe ori, care au avut un singur rol: să acopere faptul că nu existau utilaje de intervenţie. Autostrada spre Constanţa cred că nici la ora aceasta nu este deschisă, după ce, de patru zile, a încetat ninsoarea şi viscolul. Pentru că nu au utilaje“, a spus şeful statului.

A2 a fost deschisă integral în a 8-a zi de la blocare, după ce a fost interzisă circulaţiei în chiar prima zi de viscol şi ninsori, după producerea unui carambol cu 30 de maşini, la km 58. Dar chiar şi după „curăţare“, carosabilul avea un strat de zăpadă de 2 cm, astfel că a fost instituită restricţie de viteză de 50 km/h între Lehliu şi Feteşti (km 65 – km 142), pe sensul spre Constanţa.

Dan Şova a lipsit în timpul operaţiunilor de deszăpezire şi a apărut exact după ridicarea avertizărilor meteo. A ochit repede un judeţ fără drumuri închise – Călăraşi – şi s-a dus într-o vizită de lucru, ca să fie filmat de televiziuni. A declarat că este mulţumit de deszăpezire şi a dat o veste mincinoasă: „Tronsonul Lehliu – Drajna al autostrăzii A2 va fi eliberat până la ora 18:00“. Porţiunea cu pricina a mai rămas însă închisă timp de două zile.

Cod Roşu pentru baronii locali

Traian Băsescu i-a atacat şi pe baronii locali, care, cel puţin în cele 6 judeţe cu Cod Roşu (Ialomiţa, Buzău, Tulcea, Constanţa, Brăila şi Galaţi), au primit de la Guvern, graţie instituirii stării de alertă, liber la încheierea de contracte fără licitaţie pentru deszăpezirea drumurilor judeţene.

Cum era de aşteptat, aceste artere au rămas îngropate zile întregi în zăpadă, până le-a trimis Armata în ajutor utilaje şi militari. Pentru a calma presiunile mass-media, vicepremierul Liviu Dragnea l-a demis pe prefectul judeţului Buzău, Gabriel Baltă, apoi a anunţat că îi demite şi pe cei de la Constanţa (Eugen Bola) şi de la Brăila (Gheorghi Obreja), dar au demisionat ei singuri.

Băsescu este însă de altă părere: „Mi se pare un mod de lucru dezonorant să dai afară prefecţii, când contractele le fac preşedinţii de consilii judeţene (CJ), iar CNADNR este cel care închiriază utilaje. (…) Mascarada televizată a comandamentelor nu face decât să fie o acoperire pentru banii nemeritaţi şi nemunciţi ce se vor da firmelor clientelare care au contracte de deszăpezire, iar în locul lor a fost scoasă Armata şi Jandarmeria. Aş propune Guvernului să constate neîndeplinirea contractelor şi să dea Armatei şi Jandarmeriei banii pentru deszăpezire“.

Ponta: „Militarii nu au deszăpezit, ei au salvat vieţi“

Victor Ponta a sărit ca ars: „Domnul preşedinte ori minte, ori habar n-are ce se întâmplă în ţară. Contractele de deszăpezire nu le fac consiliile judeţene. Militarii nu au deszăpezit, ei au salvat vieţi. Cred că îi pare foarte rău că deszăpezirea a mers foarte bine, dar iarna viitoare nu va mai fi domnia-sa preşedinte, deci e-n regulă“.

Ministrul Dan Şova s-a ferit de declaraţii directe, dar a trimis prin CNADNR o replică: „Forţele MApN şi Jandarmeriei nu au intervenit decât în cazul în care au fost periclitate vieţi omeneşti şi a fost necesară salvarea acestora. Ajutorul soldaţilor şi al jandarmilor a constat din acţiunile de deszăpezire manuală a autovehiculelor care erau captive în zăpadă şi nu putea fi efectuată activitatea mecanizată de către CNADNR SA“.

Sunt enumerate apoi trei acţiuni în două zile, de câteva ore:

„- În data de 26.01.2014, orele 17:00 – 21:00, Autostrada A1 – intervenţie pentru deblocarea autovehiculelor implicate în accidentul colectiv şi salvarea persoanelor din autovehicule;

– În data de 26.01.2014, orele 10:30 – 17:00, Autostrada A2 – intervenţie pentru deblocarea autovehiculelor implicate în accidentul colectiv şi salvarea persoanelor din autovehicule;

– În perioada 29.01.2014-30.01.2014, orele 20:00 – 02:00, DN 22, judeţul Tulcea, localitatea Tariverde – intervenţie pentru deblocarea autovehiculelor surprinse de căderile masive de zăpadă şi pierdute în viscol“.

Însă MapN arată că militarii au intervenit cu mijloace tehnice în perioada 25 – 31 ianuarie în fiecare zi la deszăpezire, şi nu numai pe autostrăzile A1 (până în 27 ianuarie) şi A2, ci şi pentru „degajarea zăpezii de pe drumurile judeţene şi naţionale în judeţele Vâlcea, Buzău, Prahova şi Brăila“.

Transportatorii, cu paguba

Circul politic face deliciul televiziunilor, dar transportatorii rămân cu paguba: sute de milioane de euro pierderi în zilele cu drumuri blocate. Abia la presiunile lor, după 4 zile cât au avut TIR-urile trase pe dreapta, CNADNR şi Poliţia Rutieră au acceptat propunerea oferită pe tavă de patronatele din transporturi: deplasarea controlată a convoaielor de camioane, cu un utilaj de deszăpezire în faţă şi escorta autospecialelor Poliţiei.

Aşa s-au putut urni 3.180 de autovehicule împărţite în 55 de coloane, care au traversat mai multe judeţe cu drumuri naţionale închise sau restricţionate: Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Brăila, precum şi pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

„Triştii“ din Bucureşti

În Capitală, deszăpezirea costă mai mult decât jumătate din ţară: 56 de milioane de euro. Faţă de iernile trecute, când le mai ardea câte o amendă firmelor de deszăpezire, Sorin Oprescu a cedat nervos.

„Utilajele nu pot curăţa bulevardele pentru că aceşti trişti parchează pe unde vor ei“, iar „pietonii nu au de ce să se plângă, deoarece au trotuarele fără zăpadă“, a spus el.

S-a contrazis apoi singur, cerând ca şcolile şi grădiniţele să fie închise timp de o săptămână. 

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.