DHL majorează tarifele transporturilor LTL în 2015 pentru a asigura un nivel ridicat de calitate a serviciilor

DHL Freight, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de transport rutier de mărfuri din Europa, a anunțat că tarifele de transport în regim grupaj pentru anul 2015 vor fi ajustate cu până la 5%, pentru a compensa creșterea costurilor externe ale producției de rețea.

DHL Freight oferă clienţilor săi servicii de transport less than truckload (LTL) în regim grupaj de cea mai înaltă calitate, precum şi o foarte solidă experienţă în relaţia cu clienţii.

Începând cu anul 2013, compania a investit mai mult decât oricare alt furnizor de servicii de transport LTL în regim grupaj în automatizare, calitatea reţelei și servicii pentru clienți.

“Având în vedere provocările semnificative legate de costurile externe cu care se confruntă această industrie, companiile de pe piață pot să continue să investească în calitate şi în tehnologiile necesare transportatorilor doar dacă anumite costuri sunt transferate”, a declarat Amadou Diallo, CEO, DHL Freight.

Principalii factori de majorare a costurilor pe piața LTL în regim grupaj internă și internațională includ creșteri salariale semnificative determinate de deficitul de şoferi, costuri şi taxe administrative, de asigurare şi de mediu (de exemplu, Marpol) crescute, reducerea dimensiunii medii a expedierilor și creșterea frecvențelor de livrare.

Furnizorul de servicii de transport rutier de mărfuri operează în peste 50 de țări și teritorii și are aproximativ 13.000 de angajaţi. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.