DN 73C a fost deschis circulaţiei de la km 46 la km 61+434, Curtea de Argeş – Râmnicu Vâlcea, dar numai vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, informează CNADNR. Porţiunea de drum a fost afectată de inundaţiile de săptămâna trecută, în urma cărora s-au produs alunecări de teren care au afectat platforma drumului.
Varianta de ocolire recomandată vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este:
- DN 73 C km 60+000(Piatra) – DJ 678A – DN7 (Deduleşti).
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, tel. 021/264.33.33; 021/9360 sau pe www.cnadnr.ro. (M.S.)