Din cauza creşterii cotelor apelor Dunării, CNADNR a restricţionat circulaţia rutieră pe DN 22, sectorul cuprins între km 87+950 – km 98+219, Digul Şosea Măcin – Smârdan, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Amintim că ieri a fost oprit traficul camionanelor de tonaj greu şi la trecerea Dunării cu bacul, la Brăila.
Cod Portoocaliu şi Galben de inundaţii
De mâine dimineaţă şi până în 3 iunie la ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare Cod Portocaliu şi o alta Cod Galben de inundaţii pe Dunăre.
Codul Portocaliu va fi instituit pe sectoarele aval Calafat – Zimnicea și aval Călărași, urmând să fie afectate județele Dolj, Olt și Teleorman, în intervalul 29 mai, ora 6.00 – 1 iunie, ora 6.00, și pe sectorul aval Călărași (județele Călărași, Constanța, Ialomița, Brăila, Tulcea și Galați), în perioada 29 mai, ora 6.00 – 3 iunie, ora 18.00.
Hidrologii subliniază că, pe sectorul aval Călărași, avertizarea Cod portocaliu se referă în primul rând la sectoarele cu diguri locale de apărare.
Codul portocaliu semnifică risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării și obiective social-economice, precum și depășirea cotelor de inundație.
Codul galben va fi instituit pe Dunăre pe sectoarele aval S.H.E.N. Porțile de Fier – Calafat (județele Mehedinți și Dolj) și aval Zimnicea – Călărași (județele Giurgiu și Călărași), iar în intervalul 1 iunie, ora 6,00 – 3 iunie, ora 18,00, pe sectorul aval Calafat – Zimnicea (județele Dolj, Olt și Teleorman).
Codul galben presupune risc de viituri sau creșteri rapide ale nivelului apei, neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații. Are loc depășirea cotelor de atenție.
“Momentul de producere al fenomenelor prognozate, pe sectorul românesc al Dunării, va fi influențat semnificativ și de modul de exploatare al S.H.E.N. Porțile de Fier. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice și a debitelor defluente din S.H.E.N. Porțile de Fier, vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice”, subliniază INHGA.
Magda SEVERIN
Sursă foto: PUTEREA